Patru șerifi din Florida, SUA, au discutat cu prefectul Traian Andronachi despre combaterea criminalității transfrontaliere

Patru șerifi americani au discutat cu autoritățile județene despre combaterea criminalității transfrontaliere

La Prefectura Suceava a avut loc, vineri, o întâlnire între prefectul Traian Andronachi și o delegație americană din cadrul Broward County Sheriff’s Office Florida, condusă de șeriful Gregory Tony. La întâlnire au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Nicolae Robu și șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul-șef de poliție Călin-Cezar Ciorteanu.

Din delegația americană au făcut parte colonelul Ahmed Munib Matloob, căpitanul Davis Clyde Joseph și detectivul Traian Breabăn, care colaborează în mod direct cu instructorii Poliției de Frontieră Române, respectiv comisarul de poliție Cristian Bostă și agentul-șef principal de poliție Paul Ghețău.

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a transmis că această întâlnire a marcat o nouă etapă într-un parteneriat început acum aproape un deceniu, construit pe un obiectiv comun, respectiv combaterea traficului de ființe umane, a traficului de arme și droguri și a tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.

Patru șerifi din Florida, SUA, au discutat cu prefectul Traian Andronachi despre combaterea criminalității transfrontaliere
Patru șerifi din Florida, SUA, au discutat cu prefectul Traian Andronachi despre combaterea criminalității transfrontaliere

Andronachi a mai spus că după ședința oficială, discuțiile au vizat și provocările actuale cu care se confruntă județul Suceava, inclusiv situația din zona Broșteni, localitatea cea mai afectată de calamitățile de la finalul lunii iulie. „Prefectura Suceava își exprimă recunoștința față de partenerii americani pentru deschiderea, disponibilitatea și sprijinul constant oferit, subliniind că siguranța cetățenilor rămâne prioritatea comună în acest parteneriat de încredere”, a transmis Traian Andronachi. Acesta a mai precizat că în cadrul întâlnirii au fost analizate soluții concrete și modalități de sprijin pentru a îmbunătăți siguranța publică și pentru a răspunde mai eficient nevoilor comunităților locale.

Recomandări

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”

Prefectul Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Traian Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din Armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Prefectul Andronachi face un apel către șoferi să evite deplasările care nu sunt strict necesare. Toate drumurile din județ sunt deschise circulației rutiere

Prefectul Andronachi face un apel către șoferi că evite deplasările care nu sunt strict necesare. Toate drumurile din județ sunt deschise circulației rutiere

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, în dialog cu studenții de la Comunicare și Relații Publice, din cadrul USV