Un șofer care a intrat în depășirea unei coloane de mașini fără a se asigura a izbit violent un autoturism care venea de pe sensul opus de mers, urmare a impactului el și încă trei persoane, din vehiculul care circula regulamentar, ajungând la spital. Evenimentul rutier s-a petrecut marți, în jurul orei 15.45, pe DN 2H, în apropiere de comuna Horodnic de Jos.
Poliția precizează că Marius Vasile M., în vârstă de 20 de ani, din comuna Vicovu de Jos, posesor de permis de conducere de anul trecut, a intrat în depășirea unei coloane de autovehicule fără a observa din timp că din sens opus vine o mașină, condusă regulamentar de Vasile M., un șofer în vârstă de 40 de ani din municipiul Suceava. Impactul nu a mai putut fi evitat, cele două mașini lovindu-se violent.
Șoferul care a efectuat depășirea neregulamentară a ajuns la spital cu leziuni grave, care necesită în jur de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicații. Conducătorul auto al celeilalte mașini, soția sa și încă o pasageră, Elena B., de 19 ani, din Mitocu Dragomrinei, au scăpat ceva mai ușor, cu leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind alcoolemie 0.