Patru comisii pentru stabilirea urgențelor la refacerea obiectivelor calamitate



Patru comisii pentru stabilirea urgențelor la refacerea obiectivelor calamitate
Patru comisii pentru stabilirea urgențelor la refacerea obiectivelor calamitate

Comandamentul județean pentru situații de urgență a hotărât, în ședința de astăzi, înființarea a patru comisii care vor avea sarcina de a stabili lucrările ce trebuie executate de urgență în bazinele hidrografice Moldova, Suceava, Bistrița și Siret, în special lucrări de corectare de torenți și diguri de protecție în zonele cu pericol mare de inundații.
„De exemplu, în zona Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Bilca, trebuie intervenit urgent, în zona municipiului Suceava trebuie intervenit urgent. Apoi afluenții Remezău, Putna, Sucevița, Solca, Clit, Iaslovăț, Soloneț, Humor,Suha, Izvorul alb, Valea Seacă, sunt pâraie unde trebuie intervenit urgent, ca să nu mai vorbesc de consolidarea malului râului Siret la Zamostea, Zvoriștea, Hînțești, a malului râului Bistrița în zona Ciocănești și alte urgențe”, a spus președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
El a afirmat că, în funcție de aceste urgențe, autoritățile sucevene vor promova proiecte care vor fi introduse în ședința de Guvern de săptămâna viitoare, în vederea alocării fondurilor necesare executării lucrărilor.
„De asemenea, am stabilit și urgențe la poduri și drumuri ca să intervenim repede. Sunt zone izolate complet, cum e la Dragomirna, unde se circulă pe un pod provizoriu, la Gura Solcii, la Moldovița, unde trebuie să intervenim și vrem să cerem sprijin din partea Guvernului imediat”, a menționat președintele Consiliului Județean.
Flutur a declarat că a cerut prefectului Sorin Popescu să verifice modul în care au fost construite digurile care acum au fost distruse de ape și dacă nu cumva firmele de construcție nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.