Patronatele susțin că vor continua discuțiile privind stabilirea salariului minim pe economie pentru anul 2010, dar că nu vor lua nicio decizie până când nu vor avea datele macroeconomice și strategia anticriză pe care și-o propune viitorul Executiv.
Președintele UGIR 1903, Cezar Corâci, a declarat, miercuri, după discuțiile de la Ministerul Muncii, că patronatele au propus ca discuțiile pe marginea salariului minim pe economie să fie amânate până când va fi cunoscut cadrul macro-economic și strategia cu măsurile anti-criză pe care o va propune viitorul executiv.
„Suntem foarte îngrijorați de ce se întâmplă în economie. Prețurile vor crește foarte mult de la 1 ianuarie 2010 ceea ce va duce și la o creștere a costurilor de producție și va fi imposibilă o creștere a salariului minim.(…) Nu cred că poate fi luată o decizie coerentă în condițiile în care noi nu avem date macro-economice”, a explicat Corâci.
El a mai afirmat că până acum nu au fost luate măsuri reale anzi-criză, existând doar o creștere mascată a fiscalității, ceea ce a dus la agravarea crizei economice.
Președintele UGIR 1903 a explicat că decizia privind nivelul salariului minim va putea fi luată doar atunci când vor fi prezentate date concrete despre TVA, accize și buget.
Patronatele au propus, în întâlnirea de miercuri, ca valoarea salariului minim să fie de 650 de lei cu condiția înghețării grilei din Contractul Colectiv de Muncă, sau 705 lei dacă se elimină grila.
„Deocamdată nu știm pe ce bază să acceptăm o majorare a salariului minim”, a mai spus Corâci.
Prim-vicepreședintele UGIR 1903, Dragoș Mihalache, a precizat că reprezentanții Guvernului au propus majorarea salariului minim la 705 lei, din 2010, însă patronatele au cerut înghețarea acestuia în primele șase luni ale anului viitor.
Mihalache a adăugat că varianta înaintată de Guvern va fi analizată până la următoarea întâlnire, programată, marți, la ora 10.00.