Patronate: Reducerea salariilor și pensiilor este o măsură corectă, deși dureroasă



Reprezentanții patronatelor susțin măsurile anunțate de președintele Traian Băsescu privind reducerea pensiilor și a salariilor din sistemul bugetar, considerând că decizia este corectă, deși dureroasă, dar trebuie văzut cum va fi aplicată pentru a nu crea dezechilibre sociale.
„S-a luat decizia corectă, dacă va fi și aplicată. Mediul de afaceri a susținut în repetate rânduri că nu este oportună creșterea taxelor și impozitelor în perioada de criză, pentru că oricum nu rezolva problema deficitului bugetar. Ideea că măresc taxele cu un anumit procent și vor crește încasările cu același procent este o poveste”, a declarat agenției MEDIAFAX Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
În opinia sa, împreună cu aceste măsuri Guvernul ar trebuie să direcționeze bani pentru susținerea atragerii de fonduri europene, pentru proiectele de investiții publice și în parteneriat public privat pentru a avea perspectivele de relansare economică.