Patriarhia Română susține că „opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, iar cei „care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie”, a transmis Biserica Ortodoxă Română, vineri, citată de Mediafax. Potrivit unui comunicat, Biserica Ortodoxă Română dorește să facă „cât mai clară atitudinea Bisericii față de viața politică și campaniile electorale”.”În vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică față de problemele cu caracter politic, iar opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”.





