Parlamentul a modificat Statutul funcționarilor publici, conform deciziei CC



Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, raportul întocmit de comisii după reexaminarea Legii Statutului funcționarilor publici, în sensul eliminării prevederilor declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Deputații au votat, marți, pe articole, acest text legislativ.
Reexaminarea Legii funcționarilor publici a fost adoptată, la sesiunea de vot final, cu 262 de voturi „pentru” și o abținere.
Secretarul Comisiei Juridice Gabriel Andronache (PDL) a declarat că juriștii au fost sesizați cu cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, adoptat de Parlament în 2 martie, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale 414 din 14 aprilie 2010.
Potrivit deputatului PDL, membrii Comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea legii, cu amendamente, cu precizarea că articolele urmează să fie renumerotate, ca urmare a punerii în acord a legii cu decizia CC și a eliminării acelor articole declarate neconstituționale.
Comisia juridică a explicat că „punctele 1, 6, 27 și 28 ale articolului I din legea trimisă la promulgare au fost declarate neconstituționale” și „toate trimiterile din legea trimisa la promulgare, referitoare la articolele declarate neconstituționale, se elimină”.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins reexaminarea legii, în ședința din 2 iunie 2010.