Mutare

Parlamentarul european Nechifor, șeful campaniei electorale a PSD Suceava

Cătălin Nechifor: „Vom reuși să dăm peste cap planurile pe care PD-L le pune în practică cu bani”
Cătălin Nechifor: „Vom reuși să dăm peste cap planurile pe care PD-L le pune în practică cu bani”

Campania electorală a PSD în județul Suceava va fi condusă de prim-vicepreședintele Cătălin Nechifor, care pe durata campaniei electorale și-a luat concediu de la Parlamentul European.
Europarlamentarul a declarat, luni, într-o conferință de presă, că elementul pe care se va baza în această campanie îl constituie „resursele umane din PSD”.
„Vom avea o muncă grea, competiția este foarte serioasă, avem în față un adversar de calibru, care dispune de resurse financiare deosebite, drept pentru care PSD va reacționa la această formă de atac politic punând la bătaie resursa umană. Și cred că în PSD resursa umană este într-adevăr din abundență și vom reuși să dăm peste cap planurile pe care PD-L le pune în practică cu bani”, a afirmat Cătălin Nechifor.
Acesta a arătat că bătăliile politice la care a participat până acum le-a câștigat, menționând câștigarea alegerilor generale din 2004 de către PSD și alegerile europarlamentare de anul trecut, unde el a obținut un scor foarte bun.
„Rămân acasă pentru a câștiga alegerile. Suceava va avea în continuare același președinte la Consiliul Județean, Gavril Mîrza, un primar nou, Ovidiu Donțu, și cu siguranță vom avea majoritatea primarilor din județ de culoare roșie”, a mai spus europarlamentarul social-democrat.

Recomandări

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al Educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic
Rectorul USV, Mihai Dimian, posibil ministru al educației, spune că nu este și nu a fost membru al nici unui partid politic

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu