Parlamentarii PSD vor pleca, marți, către Parlament, pe jos, din dreptul stației de metrou Izvor



Liderul PSD Victor Ponta se va întâlni, marți dimineață, la ora 9.00, cu o parte a parlamentarilor social-democrați, în dreptul stației de metrou Izvor, de unde vor pleca împreună, pe jos, traversând parcul Izvor, către Palatul Parlamentului, pentru a vota în favoarea moțiunii de cenzură.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că marți dimineață, la ora 9.00, președintele PSD Victor Ponta și o parte a parlamentarilor social-democrați își vor da întâlnire la stația de metrou Izvor.
În drumul spre Palatul Parlamentului, prin Parcul Izvor, președintele PSD Victor Ponta și parlamentarii social-democrați se vor întâlni și cu manifestanții pentru a le strânge mâna și a-i asigura că vor face tot posibilul pentru ca moțiunea să fie adoptată.
El a precizat că parlamentarii social-democrați vor merge împreună, pe jos, către Palatul Parlamentului, traversând Parcul Izvor, accesul în clădire urmând a se face pe la intrarea Izvor.
Moldovan a mai spus că demersul parlamentarilor PSD de a merge împreună, pe jos, la Parlament, nu include și alte acțiuni speciale, aceștia urmând a fi îmbrăcați ca într-o zi normală de lucru.