Părinții Mădălinei Manole au renunțat la procesul care ar fi urmat să înceapă la Judecătoria Buftea pentru tutela băiețelului artistei, ei încercând să o obțină pe cale amiabilă, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, surse apropiate familiei.
Astfel, părinții Mădălinei nu vor mai intenta niciun proces pentru obținerea tutelei copilului.
Decizia a fost luată în memoria artistei, dar și pentru binele micuțului, potrivit surselor citate.
„Deși săptămâna trecută erau hotărâți să intenteze un proces pentru obținerea tutelei la Judecătoria Buftea, (părinții Mădălinei – n.r.) s-au răzgândit, alegând calea amiabilă pentru acest demers”, au declarat sursele menționate.
Marți, avocatul Beatrice Comăniceanu ar fi urmat să-i întâlnească pe părinții Mădălinei Manole pentru a demara procedurile juridice în vederea obținerii tutelei nepotului acestora. Procesul ar fi urmat să se desfășoare la Judecătoria Buftea, instanță care ar fi fost competentă în acest caz.
Părinții Mădălinei Manole s-au adresat unui avocat pentru a obține custodia nepoțelului lor, dar și casa din Otopeni în care cântăreața a locuit împreună cu soțul ei, Petru Mircea, a informat Pro TV.
Decizia părinților Mădălinei Manole vine ca urmare a faptului că aceștia îl consideră pe soțul artistei responsabil moral pentru moartea ei. Potrivit părinților, faptul că Petru Mircea nu a dus-o la psiholog, în condițiile în care Mădălina Manole era tot mai deprimată, îi determină acum să acționeze. Ei sunt supărați și pe faptul că bărbatul ar fi apelat la un presupus vraci ca să o trateze pe cântăreață.
Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole – s-a sinucis în dimineața de 14 iulie, chiar de ziua ei de naștere. Ea a înghițit între 350 și 400 de mililitri de furadan, un pesticid care indiferent de cantitatea ingerată produce decesul în câteva minute. Artista a turnat substanța din care a băut într-un pahar din plastic conic, ceea ce face mai ușoară deglutiția.
Mădălina Manole a fost găsită moartă de către soțul ei în dimineața zilei de 14 iulie, în locuința lor din localitatea Otopeni.
Cântăreața a fost înmormântată în 16 iulie, la cimitirul Bolovani din Ploiești.
Cei șapte medici-legiști care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel și criminaliștii, probele confirmând sinuciderea artistei, o persoană extrem de sensibilă, au declarat surse judiciare.