Parcurile, grădinile zoo și botanice și bazele sportive vor fi de utilitate publică



Senatul a adoptat, ieri, o prevedere legislativă potrivit căreia devin de utilitate publică parcurile, grădinile zoologice și botanice, precum și bazele sportive și de agrement, amenajate din bani publici, ceea ce interzice construcțiile în aceste zone și retrocedarea acestora.
Senatorii au aprobat, prin ridicare de mână, proiectul de lege pentru modificarea Legii 33/1994 (privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică), inițiat de Marius Marinescu. Textul legislativ a fost adoptat cu 97 de voturi „pentru”, o singură abținere și nici un vot „împotrivă”, în aplauzele mai multor zeci de persoane prezente la loja invitaților Senatului.
Propunerea legislativă introduce prevederea potrivit căreia sunt de utilitate publică parcurile, grădinile zoologic și botanice, precum și bazele sportive și de agrement, amenajate din bani publici.
„Având în vedere agresiunea fără precedent asupra spațiilor verzi din țara noastră, solicit exproprierea pentru cauza de utilitate publică a suprafețelor aflate astăzi în proprietate privată din zonele verzi. În acest fel va fi posibilă refacerea și redarea cetățenilor a acestor oaze de odihnă și agrement”, a arătat Marius Marinescu, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Senatorul susține că ambiguitatea legii în legătură cu regimul de utilitate publică al spațiilor verzi a permis dezvoltatorilor imobiliari, „în cârdășie cu unii primari”, să construiască „abuziv și haotic” în parcuri.
Dacă propunerea sa va deveni lege, parcurile, grădinile zoologic și botanice, precum și bazele sportive și de agrement, amenajate din bani publici vor avea regim de utilitate publică, oprindu-se astfel retrocedarea și distrugerea lor prin construcții.
Reprezentantul Guvernului a propus retrimiterea către Comisia juridică a propunerii legislative, pentru reexaminare. Senatorul PSD Ion Iliescu a susținut, însă, că propunerea trebuie votată de Senat, eventuale corecții urmând să fie făcute la Camera Deputaților.
Senatul este prima Cameră sesizată. Forul decizional în cazul acestui act normativ este Camera Deputaților.