Parchetul instanței supreme a apreciat că fosta deputată liberală și liberal-democrată Mona Muscă nu a comis cu intenție falsul în declarații, atunci când a consemnat în martie 2006 că nu a colaborat cu Securitatea, în sensul de poliție politică.
Totuși, Parchetul subliniază faptul că hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, respectiv că decizia Curții de Apel București, prin care se confirmă decizia de colaborator a Monei Muscă, rămâne în picioare.
Mona Muscă a avut calitatea de deputat în Parlamentul României, în trei legislaturi, respectiv 1996-2000, 2000-2004, 2004-2008. În perioada decembrie 2004 – august 2005, a deținut funcția de ministru al Culturii și Cultelor, din care și-a dat demisia în luna martie 2007, iar de atunci nu mai ocupă altă funcție sau demnitate publică.
Conform dispozițiilor Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității ca poliție politică, atât în forma inițială cât și după modificările aduse prin OUG 16/22 februarie 2006 (ce constituie reglementări în raport cu care se va analiza conduita învinuitei, potrivit principiului „tempus regit actum”, raportat în același timp, bineînțeles, la legea penală – articolul 292 Cod penal, ce nu a suferit modificări de la data comiterii faptelor până în prezent), mai multe categorii de persoane, printre care și deputații, și senatorii, au fost obligați să facă o declarație pe proprie răspundere privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator, fie „al organelor de securitate, ca poliție politică”, fie „al poliției politice comuniste” (așa cum s-a modificat prin OUG 16/2002).
În calitate de parlamentar, Muscă a dat două astfel de declarații pe proprie răspundere, prima la data de 26 octombrie 2004 și a doua la data de 23 martie 2006. „Deși este de presupus că învinuita a dat, în timp, mai multe asemenea declarații, în cauză au fost identificate doar cele două arătate, aflate în original la CNSAS și în copii conforme cu originalele la dosarul cauzei”, susține Parchetul.
Având în vedere că învinuita a declarat în mod constant că nu-și amintește să fi dat și alte declarații pe proprie răspundere cu obiectul precizat (cu mențiunea că nu-și amintea nici de cea din 26 octombrie 2004, dar pe care a recunoscut-o ca aparținându-i când i-a fost prezentată, aceasta fiind identificată spre finalul parcursului anchetei), iar pe de altă parte că toate instituțiile posibil depozitare ale unor asemenea declarații ale învinuitei au transmis că nu dețin sau nu dețin și alte declarații de acest fel, faptele stabilite în sarcina învinuitei rămân cele două acte materiale, de scriere/completare/semnare a celor două declarații pe proprie răspundere menționate, se arată în rezoluție Parchetului ICCJ, dată în 17 mai 2010.
În ambele declarații pe proprie răspundere, Mona Muscă a completat olograf rubricile cu datele personale de identificare, a semnat și a menționat că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, în înțelesul articolului 5 alineatele 1-5 din lege (declarație dată la 26 octombrie 2004) sau nu a fost agent sau colaborator al poliției politice, în sensul articolului 5 alineatele 1-4 din lege (declarația dată la 23 martie 2006).
Prin aceasta, Parchetul reține că Muscă și-a asumat în două rânduri răspunderea, conform obligativității de a declara – impusă de dispozițiile Legii 187/1999 – apartenența/neapartenența, colaborarea/necolaborarea cu organele de securitate ale statului comunist, în termenii definiți de prevederile legale.
Potrivit dispozițiilor aceleiași legi, CNSAS a fost (și este) organul competent de a efectua verificări din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate, într-o procedură legală, cu privire la toate categoriile de persoane ce fac obiectul reglementării, pentru a identifica și a deconspira poliția politică comunistă, respectiv pe cei care au avut calitatea de agent sau colaborator al acesteia.
Parchetul menționează declararea ca neconstituțională a Legii de funcționare a CNSAS, care a fost schimbată prin OUG 24/2008, invocând criticile judecătorilor constituționali față de competențele Consiliului, în sensul că intrau în sfera jurisdicțională.
„Trebuie subliniat însă că OUG 24/2008 consacră aceeași obligativitate pentru mai multe categorii de persoane (funcții și demnități publice) de a da o declarație pe propria răspundere prin care să arate dacă «a fost/nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit. a-b din ordonanța de urgență»; în textele la al căror sens se face trimitere sunt explicați/definiți termenii de «lucrător al Securității» și «colaborator al Securității», după cum în reglementarea anterioară definițiile legale în raport cu care declarantul trebuie să-și completeze declarația pe proprie răspundere se regăseau în articolul 5 din Lege. De asemenea, potrivit art. 33 alin. 2 din OUG 24/2008, «actele și lucrările efectuate» în cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile”, arată Parchetul, spunând că precizările sunt necesare pentru fixarea cadrului în raport cu care se va analiza conduita învinuitei, precum și întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolul 292 Cod penal.
În exercitarea atribuțiilor specifice, CNSAS a efectuat verificări cu privire la parlamentarul Muscă Monica Octavia încă din anul 2000, din perioada de debut a activității instituției (înființată prin Legea 187/1999), întrucât învinuita a deținut practic fără întrerupere calitatea ce atrăgea necesitatea și chiar prioritatea (într-o ordine legală) verificărilor, iar rezultatul verificărilor trebuia dat publicității în Monitorul Oficial. Astfel, în Monitorul Oficial sunt publicate liste ale persoanelor care au desfășurat activități de poliție politică, numele lui Muscă nefigurând.
Pe de altă parte, CNSAS a emis alte două decizii, respectiv Decizia 172/13 iulie 2004 și Decizia 99/13 apirlie 2006, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial.
Deciziile – puse la dispoziție în copii, conforme cu originalul, de către CNSAS – se referă la verificările întreprinse de emitent asupra candidaților pentru Camera Deputaților, la alegerile generale din noiembrie 2000, respectiv asupra candidaților pentru cele două Camere ale Parlamentului, propuși de formațiunea politică din partea căreia a candidat și învinuita, la alegerile generale din 2004.
„Motivul pentru care numele învinuitei nu a fost dat publicității a fost reprezentat de faptul că verificările efectuate la acele date nu erau considerate definitive, deoarece instituția nu preluase în integralitate arhiva de la foștii deținători (SRI, SIE, SADM), numai după preluarea arhivei și prelucrarea ei se puteau considera verificări definitive. Acest motiv a fost susținut de către CNSAS. (…) La data de 19 septembrie 2006, Colegiul CNSAS a emis Decizia 305/2006, prin care s-a stabilit că «Muscă Monica Octavia (născută Stoian, fostă Nicoară) a fost colaborator al poliției politice comuniste»”, arată Parchetul.
Această decizie a avut la bază, potrivit susținerilor CNSAS, studiul dosarelor de rețea R 156648 (2 vol.), R 157588 și R 157589 (cote CNSAS), predate de către foștii deținători în datele de 2 și 9 august 2006.
Mona Muscă a contestat decizia inițială la organul emitent, care a menținut aceeași concluzie, prin Decizia Colegiului CNSAS 1.490/7 noiembrie 2006.
Ambele decizii au fost atacate la instanța de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de Apel București, care prin Decizia civilă numărul 2 din 6 martie 2007 a Secției a III -a civilă, definitivă și irevocabilă, a respins contestația ca nefondată și a menținut deciziile CNSAS menționate privind pe Muscă Monica Octavia. Astfel, prin decizia irevocabilă a instanței judecătorești s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că „activitatea desfășurată de contestatoare poate fi caracterizată ca activitate de colaborare cu poliția politică comunistă, în sensul articolul 5, alineatele 1 și 3 din Lege”.
„Colaborarea/necolaborarea reprezintă o împrejurare ce constituie, potrivit articolului 44 Cod procedură penală, o chestiune prealabilă, iar potrivit alineatului 3 al aceluiași articol «hotărârea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale». De subliniat însă, că încetarea calității de parlamentar – conform Hotărârii 12 din 12 martie 2007 adoptată de Camera Deputaților prin care s-a luat «act de cererea de demisie prezentată de doamna Monica Octavia Muscă” – a fost o consecință directă a manifestării de voință a învinuitei, iar nu o consecință directă ce ar fi decurs dintr-o măsură punitivă prevăzută în Legea 187/1999. Această lege nu prevedea sancțiunea pierderii funcției sau a demnității publice deținute de persoana cu privire la care se constata că a colaborat cu Securitatea ca poliție politică”, explică Parchetul.
În cadrul cercetărilor au fost audiați Mihail Nică – director adjunct al SRI în perioada 2000-2001, Costin Georgescu – director al SRI în perioada mai 1997 – ianuarie 2001, Gheorghe Onișoru – președinte al CNSAS în perioada martie 2000 – martie 2006.
Mărturiile au relevat faptul că inițial CNSAS nu dispunea de un fond arhivistic pe baza căruia să efectueze verificările care cădeau în competența sa, ca atare, acesta a apelat la SRI pentru a elibera din arhiva sa dosarele informative ale persoanelor pe care dorea să le verifice. În baza solicitărilor scrise ale CNSAS, SRI dispunea verificarea arhivelor sale de la sediul central și din teritoriu, pe care le preda CNSAS după o prealabilă verificare. În cadrul acestei verificări prealabile efectuate de SRI cu privire la dosarele informative solicitate de CNSAS, SRI cerceta dacă nu cumva respectivele dosare îndeplinesc exigențele impuse de Legea 51/1991 privind siguranța națională a României. În caz afirmativ, SRI înainta CNSAS dosarele solicitate cu propunere de clasificare „categoria siguranță națională”.
Pentru a asigura transparența acestei proceduri de verificare, în anul 2000, între SRI și CNSAS s-a încheiat un protocol de colaborare. În temeiul acestui protocol analiza dosarelor eliberate din arhivele fostei Securități (aflate în depozitul SRI) se realiza în cadrul unei comisii mixte SRI-CNSAS, compusă din opt membri, afiliați în mod egal fiecărei instituții implicate.
În cadrul acestei comisii mixte SRI-CNSAS, la data de 26 octombrie 2000 a fost luat în discuție și dosarul informativ al Monei Muscă.
Nică și Onișoru au făcut parte dintre membrii comisiei întrunite la data de 26 octombrie 2000, iar din depozițiile acestora a rezultat că dosarul deputatei a intrat în Comisie purtând propunerea SRI de clasificare în categoria siguranță națională. Costin Georgescu a apreciat, în depoziția sa, că dosarul informativ al Monei Muscă se circumscria prevederilor Legii 51/1991 privind siguranța națională a României, întrucât aceasta lucrase ca asistent la anul pregătitor al studenților străini (greci).
Soluția de clasificare a acestui dosar la categoria siguranță națională fiind luată prin consens, niciunul dintre membrii Comisiei nu a contestat această clasificare, deși potrivit protocolului aceștia aveau posibilitatea să atace soluția adoptată de comisie la Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Această soluție însă, nu a fost atacată la CSAT.
Din declarația lui Onișoru a rezultat, potrivit Parchetului, că, odată ce comisia mixtă stabilea caracterul de siguranță națională al unui dosar verificat, acesta urma să fie arhivat la sediul SRI, iar CNSAS primea o înștiințare că persoana verificată este „necunoscut(ă)”.
„La nivelul anului 2000, persoanele verificate nu erau informate cu privire la rezultatul verificării; simpla nepublicare în Monitorul Oficial a numelui persoanei verificate, valora ca infirmare a suspiciunilor de colaborare cu poliția politică comunistă. Astfel, CNSAS considera că de vreme ce o persoană verificată nu se regăsește pe lista informatorilor, listă care, potrivit legii, trebuia publicată în Monitorul Oficial, această instituție nu mai era obligată să aducă la cunoștința persoanei respective rezultatul verificărilor”, spune sursa citată.
Din declarația lui Costin Georgescu rezultă că nu poate exista suprapunere între cele două categorii de dosare. „Astfel, în urma verificării efectuate în cadrul comisiei mixte SRI-CNSAS un dosar nu putea fi clasificat concomitent, ca fiind și de siguranță națională și de poliție politică. Așa fiind, nu se putea considera că o persoană a îndeplinit simultan și activități de siguranță națională și că se face vinovat și de poliție politică deoarece cele două calități se exclud reciproc; acest fapt fiind motivat și de existența a două legi speciale distincte care reglementau (și reglementează) și defineau și regimul juridic al activităților de natura siguranței naționale, respectiv de poliție politică (Legea 51/1991 și Legea 187/1999)”, explică în rezoluție Parchetul.
Întrucât rezultatele acestor verificări au fost publicate în Monitorul Oficial, însă numele Monei Muscă nu figura pe listele „persoanelor care au desfășurat activități de poliție politică”, Parchetul, din această perspectivă, consideră întemeiată susținerea fostei deputate în sensul că „această situație de fapt și de drept i-a creat și consolidat – în forul interior – credința/convingerea, că activitatea sa de colaborare cu Securitatea nu poate fi apreciată, caracterizată ca fiind o activitate de poliție politică și că, nu a îngrădit prin acțiunile sale drepturile și libertățile fundamentale ale omului (așa cum acestea au fost definite în articolul 5 din Legea 187/1999); aceasta declarând în mod constant în declarațiile sale că: «nu am avut niciodată reprezentarea faptului că cele trei înscrisuri semnate de mine ar putea constitui acte de poliție politică…» ori «…convingerea mea că nu va putea nimeni crede sau interpreta că eu am fost colaborator…”, motivează Parchetul.
Această credință/convingere a existat – susține Parchetul – și la momentul când a completat cele două declarații sau cu alte cuvinte, pe baza acestei credințe/convingeri a completat și semnat declarațiile care fac obiectul prezentului dosar. Tocmai de aceea, spune Parchetul, care apreciază că, faptul ulterior prin care s-a stabilit calitatea de colaborator cu fosta Securitate ca poliție politică nu are înrâurire asupra infracțiunii cercetate – din punct de vedere al întregirii laturii subiective.
„După cum este cunoscut, forma de vinovăție care constituie elementul subiectiv al infracțiunii de fals în declarații este intenția, adică știința, în momentul când se face declarația, că aceasta este neconformă cu adevărul. Or, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, apreciem că se poate decela faptul că învinuita nu s-a aflat în poziția subiectivă ce caracterizează intenția – ca formă de vinovăție a infracțiunii de fals în declarații. Față de cele ce precede, considerăm că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de articolul 292 Cod penal, latura subiectivă nefiind întregită – lipsind intenția, ca atare, în temeiul articolului 249 Cod procedură penală, raportat la articolul 11, punctul 1, litera b și articolul 10, litera d, Cod procedură penală”, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus „scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei Muscă Monica Octavia, pensionară, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, în acest caz, au rămas în sarcina statului.
În 6 iunie 2007, conform dispozițiilor Legii 187/1999, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (în continuare CNSAS) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică cu privire la faptul că a „constatat existența unei neconcordanțe între declarația pe proprie răspundere depusă de Muscă Monica Octavia la data de 23 martie 2006 și rezultatul verificării constând în Decizia 305/19 septembrie 2006 emisă de Colegiul CNSAS” în ceea ce o privește.
Această sesizare a fost reunită – având practic același obiect – cu denunțul penal înregistrat în 15 martie 2007, formulat de Constantin Zamfir, referitor la comiterea infracțiunii de fals în declarații de către Mona Muscă, „membru al Parlamentului României”.
Prin rezoluția din data de 14 august 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva Monei Muscă, pentru infracțiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal, iar în 28 august 2008 i s-au adus la cunoștință învinuirea și dreptul la apărare.
Prin ordonanța din data de 29 iulie 2009 s-a dispus extinderea cercetărilor și schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal în infracțiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal cu aplicarea articolului 41, alineatul 2, Cod penal.
Printr-o rezoluție din 10 decembrie 2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, în baza articolul 10 litera d, Cod procedură penală (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii). Această soluție a fost infirmată în 23 februarie 2009, de către procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică și s-a redeschis și s-a reluat urmărirea penală în cauză.
Printr-o rezoluție din 9 iunie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de Monica Muscă împotriva ordonanței din 23.02.2009 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.
Ulterior, printr-o altă ordonanță din 6 august 2009 s-a dispus, din nou, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei Mona Muscă, și această soluție fiind infirmată de procurorul șef în 5 noiembrie 2009, iar cercetările au fos reluate.
Mona Muscă iar a contestat rezoluția, iar procurorul general i-a respins-o ca inadmisibilă, în data de 9 decembrie 2009.
