Lucrările de modernizare a parcărilor unor mănăstiri din județul Suceava ar putea fi finalizate până la Sărbătorile Pascale. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, care a precizat că, deși termenul de realizare a investițiilor este 27 mai 2008, stadiul lucrărilor arată că acestea pot fi finalizate înainte de această dată.
Mîrza a explicat că în cazul parcărilor de la mănăstirile Dragomirna, Bogdana, Humorului, Probota, Râșca, Slatina, Slătioara, Sucevița, Moldovița, Pătrăuți, Sf. Gheorghe – Suceava, sunt executate peste 90% din lucrările de modernizare.
Președintele CJ Suceava a explicat că doar în cazul parcării de la Voroneț lucrările sunt realizate într-un procent mai mic, de 75%, însă investiția va fi finalizată până la sfârșitul lunii mai a.c..
De asemenea, șeful administrației județene a explicat că deși inițial se stabilise și construcția unei parcări la biserica din Arbore, în cele din urmă s-a renunțat la acest proiect pe motiv că în apropierea acestui lăcaș de cult nu există spațiul necesar pentru amenajarea unor spații de parcare. Mîrza a arătat că fondurile care trebuiau alocate pentru parcarea de la Arbore vor fi distribuite la celelalte parcări.
Proiectul „Ecologizarea și modernizarea zonelor din jurul monumentelor aparținând patrimoniului național al UNESCO” presupune modernizarea parcărilor a 12 mănăstiri din județul Suceava, valoarea totală a investiției fiind de 1,443 milioane de euro. Din această sumă vor fi finanțate lucrările de modernizare a parcărilor acolo unde ele există și construirea unora noi la mănăstirile care nu au spații de parcare. La acestea se mai adaugă construirea unor spații comerciale și de promovare a turismului, rețele de apă și canalizare, amplasarea de stații de epurare și rețele electrice, grupuri sociale.