Un parc ambulant de distracție, amenajat în piața din orașul Milișăuți, funcționa cu tiribombele conectate ilegal la un transformator electric aflat în incinta târgului. Furtul de curent electric a fost descoperit vinerea trecută, când Poliția orașului Milișăuți a organizat o acțiune de control pe raza localității.
Ajunși în piața din Milișăuți, polițiștii au trecut la verificarea modului în care își desfășoară activitatea societatea din Botoșani care își amenajase un parc de distracție în zonă, cu două zile înainte.
S-a constatat că reprezentanții societății sustrăgeau energie electrică cu ajutorul unui cablu improvizat ce fusese conectat la transformatorul PTA 14, amplasat pe un stâlp de tensiune din incinta pieței. Respectiva sursă de energie electrică aparținea Societății de Drumuri și Poduri Suceava, pe factura căreia va veni și curentul consumat de tiribombele societății din Botoșani.
În aceste condiții polițiștii i-au întocmit dosar penal responsabilului societății, Ionuț B., în vârstă de 24 de ani, din municipiul Botoșani. El va fi cercetat pentru furt de energie electrică în baza articolului 85 din Legea 13/2007, Legea energiei electrice.
În privința prejudiciului, acesta nu a fost încă stabilit, urmând a fi comunicat de societatea păgubită. Reprezentanții E.ON au fost chemați la fața locului, unde au constatat și ei improvizația făcută.
Acțiunea de control organizată de Poliția orașului Milișăuți a continuat și pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, când, cu ajutorul unei grupe de la Serviciul de Intervenție Rapidă al Poliției și cu un echipaj al Jandarmeriei, s-au efectuat verificări la o discotecă și la mai multe baruri, precum și o razie în trafic.
În urma acestor controale polițiștii au aplicat 26 de amenzi, în valoare de peste 6.500 de lei, cele mai multe sancțiuni fiind aplicate pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru abateri rutiere.