Compania Romtelecom a înregistrat, în ultimele luni, la nivel național, pagube de sute de mii de euro în urma furturilor de cabluri telefonice din cupru care au afectat serviciile de voce, ultimele cazuri fiind înregistrate, săptămâna trecută, în municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, corespondentului MEDIAFAX de Romtelecom, pentru asigurarea protecției rețelei, compania a instalat sisteme de alarmă pe traseele de cablu expuse pe distanțe lungi și colaborează îndeaproape cu Poliția Română prin echipe mixte pentru constatarea furturilor.
„Romtelecom se confruntă cu furturi de cabluri în diferite zone din țară, inclusiv în județul Cluj. La nivelul întregii țări, pierderile generate de furtul de cabluri au provocat companiei Romtelecom, în ultimele luni, pagube de ordinul sutelor de mii de euro. Pentru asigurarea protecției rețelei, Romtelecom a instalat sisteme de alarmă pe traseele de cablu expuse pe distanțe lungi, care indică instantaneu orice întrerupere de cablu către dispeceratul companiei. Pentru a limita apariția unor asemenea cazuri, compania colaborează îndeaproape cu Poliția Română prin echipe mixte pentru constatarea furtului”, se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanților companiei, majoritatea cablurilor Romtelecom din zonele afectate sunt din cupru, acesta fiind, probabil, și motivul principal al furturilor, „având în vedere că pot fi vândute centrelor de colectare de materiale neferoase”.