Paraschiva Abutnăriței: „Târziu, timpul cuvintelor”
Între teancurile de cărți pe care le tot primesc în ultima vreme, aveam să aflu și o carte apărută, în acest an, la Editura „Zelena Bucovina” din Cernăuți, „Editor / M. Șapcă / Hliboca” (redactor: Nicolae Șapcă), o carte care mi-l înfățișează pe înnăscutul artist plastic dornean Dragoș Croitor și în postura de ilustrator de carte, grafica lui, înrudită cu a lui Mihai Pânzaru-PIM prin adâncul și insolitul trăirii cuvintelor, îndemnându-mă și spre poemele Paraschivei Abutnăriței, un nume care, spre rușinea mea, nu-mi spune mare lucru, așa că fac recurs la postfața semnată de „Dumitru Covalciuc, arborosean de Cernăuț” (te salut, Mitruț!) și aflu că poetesa este dorneancă. Iar cuvintele ei, „rostite domol și parcă în șoaptă, dar atât de măiestrit”, fie că îl condamnă pe Covalciuc „la adâncă cugetare”, fie că-i „inundă ființa”, incendiindu-i lăuntricul ultra-patriotic în cele mai surprinzătoare moduri pirotehnice, cărora nici generalul Briceag nu le-ar putea afla cauza. „Mustoasă, calmă sau plină de vervă, poezia Paraschivei Abutnăriței, încorsetată în cicluri, grele de Întrebări și de evocări în același timp, este o poezie de reculegere, dar și de reflecție, de contemplare. Ea conține fiorul liric, incantația lirică e învăluită în tainicul aer rustic ce face să odrăslească, la cititor, lujerii emoției intelectuale, să se zămislească în el îndemnul spre receptarea mesajului artistic, semicifrat”.
Huzuresc românii Ucrainei!
Trebuie să recunosc, pe față, că și eu am obiceiul de a exagera în bine, atunci când trebuie să scriu despre o carte. În fond, cărțile, scrise anevoios și publicate cu mari sacrificii financiare din partea autorilor (sponsorii s-au îmburghezit, nu mai au nici un fel de obligații obștești), merită evlavie. La fel, și autorii.
Din ceea ce știam eu, românii Ucrainei, deci românii din nordul Bucovinei, n-ar prea avea condiții pentru afirmarea ființei lor spirituale, lipsindu-le părăluțele (de câte ori n-am scrâșnit din dinți, alături de Mitruț Covalciuc, împotriva autorităților românești, care-și bat joc de spiritualitatea românească din nordul Bucovinei!), dar iată că m-am înșelat și că, din fericire, huzuresc românii Ucrainei, încât ne mai pot arunca și nouă, celor din sud, felii dolofane de cozonac editorial, concretizate în ediții de lux, care „să odrăslească”, în noi, rudele sărace ale statalității românești, „lujerii emoției intelectuale”.
Poezia Paraschivei Abutnăriței
Deși cantonată în stereotipii plate („ochi durut” în genul „Să trăiască limba, neamul să trăiască / Și cu alte neamuri pace să clădim. / Și nicicând uitarea să nu stăpânească / Peste glia țării pe care-o iubim”), poezia Paraschivei Abutnăriței, doldora de patriotism fierbinte, clocotitor, adevărat „cuvânt de rădăcină și imn”, este peste media poeziei contemporane dornene, chiar cu triumfuri de meșteșug liric („Îngenunchează cruci în cimitir / Cresc marmuri negre și steluțe roșii / De cât amar și de dureri ce-au strâns / Sub lespezi putrezite plâng strămoșii”), dar eșuate, precum în cazul poemului citat, în finaluri lozincarde („Prin adunări se mai vorbește strâmb / Mai cade-un stâlp de românească limbă / Un Eminescu tânăr pare ascuns / Și tălpi străine-n vechiul burg se plimbă”). Dacă nu ar fi atât de afișat patriotarde, fixată doar în două-trei simboluri mai mult mistice decât mitice („Frate Grigore, de ce n-ai mai stat / Să păzești limbă și țară? / La Pererita, pe un mal străinat / Să te-ntorci în zile de vară” sau, și mai convingător, „Bună dimineața, Domnule Mihai Eminescu! / Zori de zi ce luminezi prin cuvinte / tei, lună, lac și codru / toate ale noastre, sfinte”), poezia Paraschivei Abutnăriței poate că ar căpăta oarece consistență, care să o poziționeze onorabil măcar în arealul poeziei feministe. Semne bune, ici-colo, ar fi. Sau poate că, nepriceput în toate, cum sunt, bat câmpii, și tot Dumitru Covalciuc are dreptate, în sfântu-i patriotic extaz: „Am înțeles, lecturând manuscrisul cărții, de ce poeta dorneană a ținut, după mai multe călătorii de recunoaștere în partea de nord a Bucovinei, alături de bravul domn colonel, să și-o editeze nu la Botoșani și nu la Suceava, cum a fost obișnuită până în prezent, ci la noi, dincoace, unde s-au plodit spinii și ciulinii străinismului și unde orice tipăritură românească este râvnită”.
E clar, eu bat câmpii. Dovadă că nu pot începe „călătorii de recunoaștere” a poeziei care îl îndeamnă pe Covalciuc „la adâncă cugetare” și, în plus, habar nu am cine-i „bravul domn colonel”. Chiar: cine-i?
Paramhansa Yogananda: „Cum să fii fericit tot timpul”
În această carte, Paramhansa Yogananda, unul dintre cei mai importanți maeștri spirituali ai secolului XX și autorul unui volum intitulat „Autobiografia unui yoghin”, ne oferă o viziune dinamică asupra adevăratei fericiri, bazată pe înțelegerea faptului că aceasta se găsește înlăuntrul propriului nostru sine.
Cum să recanalizăm energiile benefice spre interior
Yoga poate fi privită atât ca o artă, cât și ca o știință milenară, care ne învață cum să recanalizăm energiile benefice spre interior pentru a produce„trezirea spirituală”.
În afara faptului că a adus lumii occidentale cele mai practice și mai eficiente tehnici de meditație și evoluție spirituală, Yogananda a arătat cum putem aplica aceste principii în toate domeniile vieții de zi cu zi.
Putem spune despre el că a fost un scriitor prolific, un compozitor, dar și un mare învățător recunoscut de întreaga lume occidentală.
Articolele ce au fost incluse în această lucrare reprezintă un cumul de texte pline de învățăminte, preluate din mai multe surse, printre care se numără lecțiile expuse de el între anii 1920 și 1930; articolele apărute în revistele „East-West” și „Inner Culture”, publicate înainte de anul 1943; ediția din 1946 a lucrării „Autobiografia unui yoghin”; interpretarea originală a lui Yogananda a „Rubaiyatelor” lui Omar Khayyam; notele luate de Swami Kriyananda în timpul anilor petrecuți alături de Yogananda, când i-a fost discipol.
Cum să alegi să fii fericit în orice circumstanțe
Toate orientările spirituale autentice ne învață tot ceea ce este bun, oamenii trebuie doar să le înțeleagă corect și să-și armonizeze apoi viața conform învățăturilor lor.
Ne lăsăm duși de valurile vieții, împlinindu-ne astfel destinul. Cu toate acestea este posibil însă, să realizăm schimbări în viața noastră mult mai frecvent, folosind dorința și intenția.
Poate că acum și aici, în această perioadă cu atât de multe încercări pentru omenire, este necesar, mai mult ca oricând, ca fiecare dintre noi să înțeleagă și să pășească pe o Cale spirituală autentică, să evolueze spiritual pentru a fi cu adevărat fericit.
Ne stă în putere să începem să facem mici schimbări în viața noastră, schimbări ce pot determina, în viitor, adevărate minuni, în modul de a percepe și de a ne trăi viața, ajutându-ne să construim tot ceea ce ne dorim cu adevărat în această viată.
Învață cum să alegi să fii fericit în orice circumstanțe, cum să practici deprinderea de a fi fericit, cum săidentifici obiceiurile care îți fură fericirea.
Fericirea este temelia pentru succesul în relații, în carieră și în orice aspect al vieții tale.
