Înșelăciune

Păcălit de un țepar, și-a schimbat telefonul pe o bucată de gresie



Un adolescent în vârstă de 15 ani din Suceava a fost păcălit de către un necunoscut, care l-a abordat oferindu-i spre vânzare un telefon performant, pentru ca în final, în loc de telefon, să-i dea o bucată de gresie învelită cu o bandă neagră. Înșelăciunea s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 12.30, în zona Curcubeul de pe bulevardul George Enescu din Suceava.
Minorul, rezultă din ancheta poliției, a fost abordat de către un tânăr pe care nu îl cunoaște și care i-a arătat un telefon despre care spunea că vrea să îl vândă. El i-a cerut minorului la schimb telefonul său, o pereche de ochelari de soare și o diferență de bani. Când victima i-a spus că nu are bani, țeparul a plusat și mai mult. I-a spus că acceptă târgul în schimbul telefonului său cu cartelă și a ochelarilor de soare, și că ulterior îl va aștepta pentru a primi și o sumă de bani.
Cei doi au făcut târgul, necunoscutul băgându-i în buzunar minorului un obiect care imita telefonul, după care a dispărut în grabă printre blocuri. La scurt timp, minorul de 15 ani a constatat că în buzunar are o bucată de gresie învelită cu bandă izolatoare neagră, de dimensiunile telefonului.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la o mie de lei. Furtul a fost sesizat poliției după aproximativ o oră.
Având în vedere că astfel de cazuri de înșelăciune sunt frecvente, victime fiind de obicei vârstnicii, polițiștii transmit un avertisment legat de evitarea persoanelor necunoscute care propun acte de comerț aparent foarte avantajoase, de multe ori fiind vorba de tentative de înșelăciune.



Recomandări