Umanitar

Ovidiu Donțu și PSD Suceava au donat coșuri de Paște pentru persoanele nevoiașe

Președintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Dontu

Președintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Dontu, a organizat, împreună cu mai mulți membri ai Organizației Municipale Suceava a PSD, o campanie intitulată „Coșul de Paște”. Ovidiu Donțu a ținut să precizeze că această acțiune a fost organizată pentru persoanele nevoiașe din municipiul Suceava. El a arătat că acțiunea a început în fiecare organizație PSD pe secțiile de votare din Suceava, președinții acestora având sarcina de a identifica persoanele cu probleme materiale. De precizat că de acestă campanie au beneficiat aproximativ 500 de familii, care au fost selectate cu sprijinul asociațiilor de proprietari și ai mediatorilor din scoli. Campania „Coșul de Paște” s-a desfășurat în zilele de 29 și 30 aprilie. Astfel, în prima zi a campaniei au fost împărțite „Coșuri de Paște” în Centru, Obcini, Zamca, iar în cursul zilei de ieri pachete au fost distribuite în cartierele Burdujeni, Burdujeni Sat și Itcani.
La împărțirea pachetelor au fost prezenți senatorul Ovidiu Dontu, vicepreședinții Organizației Municipale PSD Suceava, precum și mai mulți tineri din partid.

Recomandări

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”