În urmă cu mai puțin de trei săptămâni, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, un incendiu devastator a distrus patru case din comuna Marginea. În urmă a rămas un adevărat dezastru, patru familii trezindu-se fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Ca într-un vis devenit realitate, până la finele acestei săptămâni, cele patru locuințe, refăcută aproape de la zero, vor fi deja acoperite.
Ne-am deplasat acum două zile la Marginea pentru a vedea cu ochii noștri minunea. Un grup de aproape 50 de oameni, toți voluntari, lucrau la construcția caselor. Noile locuințe, din BCA, trei refăcute de la zero, sunt deja aproape finalizate. Două au acoperiș, iar la acoperirea celorlalte două se lucrează în aceste zile. Locuințele sunt mari, cu câte două niveluri și au minimum cinci-șase camere. Nu este decât o reconstituire a vechilor case ale gospodarilor, în locații ușor diferite.
De la patroni și până la văduve, s-au strâns aproape 55.000 de euro
Arcadie Boicu, reprezentantul bisericii penticostale din Marginea, unul dintre inițiatorii acestei extraordinare munci de voluntariat, ne-a declarat: „Materialele au fost strânse absolut din donații, începând de la mari patroni, care au donat mii de euro, și până la văduva care a dat 20-30 de lei. Ne-am dat seama, și toată comunitatea și-a dat seama, că e nevoie ca aceste familii să fie ajutate. Investiția este de aproximativ 2,3 miliarde de lei vechi, în jur de 55.000 de euro”, a declarat Arcadie Boicu.
În condițiile în care între membrii cultelor religioase relațiile sunt de cele mai multe ori reci, la Marginea colaborarea extraordinară între ortodocși și penticostali ar trebui să devină un model.
Preotul și liderul comunității penticostale, „frați” pe șantier
Arcadie Boicu a declarat: „Preotul ortodox are a 14-a zi de când muncește cot la cot cu enoriașii, la fel și un consilier local, Teodor Rotar, și atât comunitatea penticostală, cât și cea a fraților ortodocși au colaborat și colaborează excepțional”.
Preotul ortodox Vasile Vartic este cel care s-a implicat cot la cot în strângerea de fonduri și apoi la muncă, alături de liderul penticostalilor, Arcadie Boicu.
Vasile Vartic a declarat: „Am făcut apel la slujbă, s-a umblat și prin sat, s-au strâns vreo doi bani… s-a dat la fiecare gospodar afectat exact cât s-a strâns. Acesta este gestul comunității. Și ne bucură, ne-a bucurat și sperăm să ne bucure în continuare solidaritatea oamenilor”.
Copiii la vopsit, femeile la bucătăria de campanie
Trecând peste aceste vorbe frumoase, realitatea este cea care confirmă că oamenii s-au mobilizat exemplar, atât din punct de vedere financiar, cât și al muncii voluntare. Și nu numai bărbații s-au apucat de treabă.
Pe șantierul ad-hoc din zona caselor distruse de incendiu am văzut cum copiii și tinerii vopsesc scânduri și ajută la alte tipuri de munci ușoare, și cum femeile din sat și-au organizat o bucătărie de campanie, unde iau masa de prânz toți muncitorii voluntari.
Viorica Grigorean este una dintre femeile care sunt bucătărese voluntare în această acțiune umanitară. „Ajutăm și noi, că e nevoie acum, oricine are bunăvoință ar trebui să vină să ajute. Fiecare venim câte o zi, avem un șef, el ne anunță în fiecare zi, ne programează și, cum ne spune el, așa facem”, a spus femeia.
Un incendiu devastator, extins din cauza vântului și favorizat de apropierea locuințelor
Devastatorul incendiu din noaptea de 27 spre 28 noiembrie a izbucnit de la un cablu electric deteriorat care s-a supraîncălzit și a aprins acoperișul din lemn al casei lui Mircea Mihalescu, tată a nouă copii.
Reperat cu întârziere, incendiul s-a extins cu repeziciune, din cauza vântului foarte puternic. De asemenea, dezastrul a fost favorizat și de faptul că locuințele vecinilor erau apropiate una de alta.
De la casa lui Mircea Mihalescu focul s-a răspândit la gospodăriile lui Vasile Bodnărescu, Vasile Bodale și Ilie Fundu. Casele celor patru sunt refăcute acum prin solidaritatea extraordinară a oamenilor din Marginea.
Urmează amenajarea interioară și mobilarea locuințelor
După momentele de coșmar în care și-au văzut agoniseala de-o viață scrum, proprietarii își găsesc cu greu cuvintele acum, când lucrurile sunt pe cale să revină la normal.
Mircea Mihalescu a declarat: „Cu ajutorul lui Dumnezeu o să am o casă nouă, oamenii de credință, oamenii de bine, toți au venit și ne-au ajutat și am ajuns în starea în care suntem”.
Arcadie Boicu a declarat că după ce se va finaliza construcția caselor se vor mai aduna bani și pentru amenajarea lor interioară, pentru săvârșirea cu brio a acestei extraordinare mobilizări umanitare.
Podul din lemn din Marginea, construit într-o zi
Mulți dintre sătenii din Marginea implicați în reconstruirea caselor distruse de incendiul din noiembrie sunt cei care, în 2009, au uimit o țară întreagă după ce au construit un pod de lemn pe DN 17 A, cel care face legătura între Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.
Podul de atunci a fost realizat într-o zi, tot din fondurile exclusive ale oamenilor din Marginea și prin voluntariat, ca reacție la lentoarea autorităților în privința reînceperii unui nou pod, după ce vechea construcție fusese distrusă de inundațiile din 2008.