Ordinul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, prin care s-a interzis comercializarea de tutun și alcool, a fost suspendat de către Curtea de Apel Ploiești.
Decizia nu este irevocabilă, însă este executorie.
Ministerul Finanțelor are dreptul de a face recurs împotriva hotărârii la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Decizia Curții de Apel Ploiești survine cererii înregistrată de SC E. SA, care a solicitat suspendarea executării Ordinului 202/12 februarie 2010 emis de MFP, prin care s-a modificat anexa 6 la ordinul MEF 2007/2008, privind aprobarea competenței comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice, a Regulamentului de organizare și funcționarea acesteia și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim duty-free și/sau duty free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, până la soluționarea pe fond de către instanța de contencios administrativ a cererii de anulare a respectivului ordin.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 12 februarie 2010 a fost publicat în Monitorul Oficial 99/2010, Ordinul 202/2010 prin care s-a modificat anexa 6 la Ordinul MEF 2007/2008, anexă ce reprezintă lista mărfurilor ce pot fi comercializate în regim duty-free, eliminându-se produsele prevăzute la poziția 13 și poziția 24, respectiv băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și alte produse spirtoase, precum și produse din tutun. De la această dată a fost interzis transferul între magazinele aparținând aceluiași operator economic, a produselor eliminate din listă, fiind stabilit un termen de 45 de zile pentru lichidarea stocurilor din aceste produse, ulterior împlinirii termenului, fiind interzisă comercializarea în totalitate.
Societatea a explicat instanței că a contestat Ordinul 202/2010, depunând plângere prealabilă la MFP în 16 februarie 2010,susținând că prin acest act administrativ normativ se încalcă flagrant dispozițiile legale în ceea ce privește drepturile dobândite de ea, care este deținătoare de autorizații de funcționare a magazinelor duty-free situate în punctele de frontieră de stat terestră, obținute în condițiile prevăzute de OUG 104/2002.
S-a susținut de SC E. SA că ordinul contestat a fost emis de MFP prin depășirea competenței legale și constituționale, fiind restrâns exercițiul și libertatea economică a operatorului economic, în condițiile în care articolelor 45 și 53 din Constituție statuează că restrângerea unor drepturi nu se poate realiza decât prin lege emisă de Parlament sau un act juridic cu aceeași forță, condiții pe care nu le întrunește un ordin al unui minister, astfel că, prin emiterea sa MFP s-a substituit organului legislativ.
De asemenea, societatea a arătat că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000, respectiv articolul 6, potrivit căruia proiectul de act normativ trebuie însoțit de o expunere de motive, o notă de fundamentare, un referat de aprobare, un studiu de impact, însă Ordinul 202/2010 nu face referire la vreun referat de aprobare, un astfel de act neregăsindu-se nici pe pagina de internet a emitentului, nu cuprinde temeiurile juridice pentru care a fost elaborat, conform articolului 40 și 75 din Legea privind normele de tehnică legislativă. Ordinul contestat nu a fost emis în executarea niciunei reglementări, ordinele cu caracter normativ au o sferă de reglementare limitată, neputând conține soluții care să contravină prevederilor legilor, ordonanțelor sau hotărârilor, în a căror executare au fost elaborate, susținea reclamanta.
Societatea reclamantă a afirmat că ordinul contestat a fost emis fără respectarea dispozițiilor Legii 52/2003, care consacră principiul transparenței decizionale, acest act normativ statuează asupra procedurii și termenelor aplicabile pentru emiterea de acte normative, același ordin încalcă și dispozițiile legii concurenței, intervenind în operațiuni pe piață, influențând în mod direct sau indirect concurența, nefind indicat un interes public major care să determine interdicțiile statuate prin ordin, astfel că cererea de suspendare este temeinic justificată.
De asemenea, reclamanta a susținut că este îndeplinită și condiția pagubei iminente, întrucât la momentul promovării cererii avea în stoc mărfuri în valoare de 178.556,33 de euro, a solicitat Biroului vamal Jimbolia permisiunea de a descărca mărfurile aflate în tranzit pentru aprovizionarea magazinului aflat în PCTF Jimbolia, cerere ce nu a fost aprobată ca urmare a emiterii Ordinului 202/2010, iar aceste stocuri de marfă nu vor mai putea fi comercializate. Societatea a înregistrat astfel prejudicii foarte mari, dispozițiile tranzitorii cuprinse de ordin neavând rolul de a proteja agentul economic de modificările legislative intervenite.
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 11 martie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Prahova a solicitat respingerea cererii de suspendare, întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 14, alineatul 1, din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.
În urma judecătorii și deliberării, Curtea de la Ploiești a reținut că societatea reclamantă are obiect principal de activitate comerț cu amănuntul în magazine secializate cu vânxarea predominantă de produse alimentare, de produse de alcool și tutun fiind autorizată să desfășoare această activitate și în regim duty-free, în magazinele situate în competența Birourilor vamale de control Porțile de Fier, Jimbolia și Moravița, conform autorizațiilor, emise de MFP – Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, ce au valabilitate de cinci ani, respectiv până la data de 11 noiembrie 2012.
Aceste autorizații au fost emise de MFP în conformitate cu dispozițiile OUG 104/2002, societatea reclamantă fiind îndreptățită să comercialieze în magazinele sale în regim duty-free mărfurile, expres enumerate de anexa 6 la Ordinul MEF 2007/2008, inclusiv băuturi distilate, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, precum și produse din tutun.
Potrivit articolul 14 din Legea contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile articolul 7 din Legea 554/2004 a autorității publice ce a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, normativ sau individual până la pronunțarea instanței pe fond, o cerere de suspendare fiind admisibilă în condițiile îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat, așa cum este definit de art. 2 lit. t din Legea 554/2003 și a pagubei iminente definită de art. 2 lit. ș din același act normativ.
Posibilitatea suspendării executării actelor administrative unilaterale individuale sau normative este consacrată și de documente emise de organisme internaționale în condiții similare cu reglementarea prevăzută de art. 14 din legea contenciosului administrativ, Recomandarea R 89/08 din 13 septembrie 89 a Comitetului de Miniștri, prevăzând ca instanța acordă suspendare atunci când în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, executarea actului administrativ este de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis, notează în decizia sa, Curtea de Apel Ploiești.
În cauza de față, Curtea a apreciat că există un caz bine justificat, întrucât argumentele juridice susținute de societate, respectiv nerespectarea dispozițiilor articolului 40, alineatul 4, din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, Ordinul 202/2010 face referire la articolele 4 și 12 din OUG 104/2002, însă aceste texte de lege nu pot fi temei juridic pentru modificarea listei cuprinzând mărfurile ce fac obiectul comercializării în regim duty-free.
În decizia de suspendare pe care a dat-o în 11 martie, Curtea a mai apreciat că Ordinului MFP i-a cauzat societății reclamante un prejudiciu material, care a constat în diminuarea patrimoniului său cu valoarea mărfuri pe care nu le-a mai putut comercializa, deși deținea autorizații valabile.
