Orban: Sunt convins că PC și PNL vor fi împreună într-o construcție pentru normalitate



Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, dumincă, că este convins că PC va fi alături de PNL într-o construcție care să ducă România spre normalitate, arătând că dorește ca, după alegerile din interiorul PC, cele două partide „să pună cărămizile unei noi construcții”.
„Sper că în acest an electoral să dezumflăm și să spargem balonul de săpun care ne opturează vederea și care a fost umplut cu aer de acel care ne-a tras în piept după anul 2004, și pe noi și pe dumneavoastră”, le-a spus Orban conservatorilor.
El a arătat că în anul electoral 2008 nu trebuie să se cedeze tentației făcute de „întâiul stătător al țării” ca în loc să se vorbească despre proiecte, valori, să se înceapă să fie scose dosare, calomnii. „Nu trebuie să ne uităm la dosare”, a adăugat Orban.
El a mai spus că România nu mai poată fi guvernată prin dosare, șantaj, delațiuni. „Sunt convins că dumneavoastră veți fi alături de noi într-o construcție care să ducă România spre normalitate”, a adăugat Orban.