Președintele comisiei de anchetă în cazul Elenei Udrea, Ludovic Orban, a declarat, marți, că activitatea comisiei este marcată de „mici răutăți și mici frecușuri” din partea conducerii Camerei Deputaților, dar că aceste lucruri vor fi „depășite”.
Întrebat în legătură cu nemulțumirile organizatorice pe care le are comisia față de președintele Camerei Deputaților, Orban a răspuns: „Sunt mici răutăți, mici frecușuri, dar le depășim”.
Ludovic Orban a precizat că a fost surprins de faptul că, marți, membrilor comisiei de anchetă nu li s-a mai pus la dispoziție aceeași sală în care și-au ținut prima ședință, pe motiv că aceasta era „sala de primiri a oaspeților președintei Camerei Deputaților”.
„Am înțeles că este sala de primiri a președintelui Camerei Deputaților și ne-am mulțumit cu această explicație”, a adăugat Orban, după ce deputații din comisia de anchetă și-au ținut a doua ședință în sala comisiei de buget-finanțe.
El a spus, pe de altă parte, că membrii comisiei nu sunt intresați de condițiile de lucru și își vor desfășura activitatea în orice condiții.
Potrivit lui Orban, conducerea Camerei Deputaților a recomandat comisiei să apeleze la experți din afara Parlamentului, respingând acordarea unor experți din interiorul Camerei pentru activitatea comisiei de anchetă.
„Suntem convinși că există și experți în interiorul Camerei Deputaților, dar vom apela la experți externi”, a spus deputatul liberal.
Ludovic Orban crede că, spre deosebire de comisia parlamentară de anchetă în cazul Ridzi, obiectivul comisiei de anchetă în cazul Udrea este mult mai larg și de aceea activitatea va dura mai mult timp.
„Nu vă pot spune că activitatea comisiei va dura trei, patru sau cinci săptămâni. Vrem să facem o treabă serioasă, să analizăm toate documentele și să aflăm toate punctele de vedere ale celor implicați”, a adăugat Orban.