Evaluați mai devreme

Opt elevi suceveni susțin, luni, prima probă a examenului de bacalaureat



Opt elevi din județ vor susține prima probă a examenului de bacalaureat în dimineața zilei de luni. Este vorba despre liceenii care sunt implicați în pregătirea pentru anumite competiții sportive, unde s-au calificat la etapele superioare, etape ce necesită o pregătire suplimentară.
De la Liceul cu Program Sportiv vor susține examinarea mai devreme trei elevi care s-au calificat la competiții de atletism, canotaj și handbal. De la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni doi elevi care participă la un concurs de canotaj vor susține bacalaureatul începând cu data de 20 mai. Vor mai susține bacalaureatul special trei elevi de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret (lupte), Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei (biatlon) și Liceul Teoretic „Vasile Deac” Vatra Dornei (schi fond).
Potrivit calendarului, luni, elevii vor susține evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În zilele de 22 și 23 mai va avea loc evaluarea competențelor digitale, iar pe 24 și 25 mai liceenii vor susține evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. În 27 mai va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, pe 28 mai – proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 29 mai – proba scrisă, la alegere, a profilului și specializării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 30 mai, în aceeași zi se depun contestațiile, iar pe 31 mai se vor publica rezultatele finale.
Conform reprezentanților ministerului de resort, “Ministerul Educației organizează în fiecare an o sesiune specială de bacalaureat, pentru elevii din clasele a XII-a și a XIII-a participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în perioada sesiunii normale de bacalaureat”.
În 2012, trei elevi implicați în pregătirea pentru anumite competiții sportive au susținut bacalaureatul în sesiunea specială.



Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu