Nu mai puțin de opt elevi de la Grupul Școlar „Vasile Deac” din municipiul Vatra Dornei au fost șantajați și obligați să dea taxă de protecție din bursele lor sociale unor tineri din localitate, au anunțat vineri reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Judiciariștii Poliției Vatra Dornei au reușit să-i prindă de șantajiști, fiind vorba de cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, unul dintre ei fiind chiar coleg cu victimele.
Primii pe lista inculpaților sunt Zabăr Căldăraru, în vârstă de 19 ani, tânăr cercetat de polițiști și în alte dosare penale, dar și un anume Cornel Narcis Bogdan, de 20 de ani, și acesta din urmă un client mai vechi al judiciariștilor dorneni. Tânărul în vârstă de 20 de ani a mai fost cercetat și trimis în judecată într-un alt dosar, în care era acuzat, alături de alți doi inculpați (alții decât cei patru suspecți prinși zilele trecute), că l-a terorizat aproape două luni pe un adolescent, de la același liceu, pe care l-a obligat să le dea diferite sume de bani.
Joi seară, la cererea procurorilor, Judecătoria Vatra Dornei a dispus arestarea celor doi inculpați, Căldăraru și Bogdan, cei doi fiind încarcerați în arestul poliției județene pentru 30 de zile.
Anchetatorii au cerut arestarea și a unui alt inculpat acuzat în acest caz, Victor Pop, de 18 ani, elev la Grupul Școlar „Vasile Deac”, însă judecătorul a decis să ia față de acesta măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile.
Un alt suspect din lista celor cinci în dosarul taxelor de protecție luate de la elevi este Alexandru Andrei Baicu, în vârstă de 17 ani. Acesta este inculpat și într-un dosar de furt calificat, fiind luată față de el măsura controlului judiciar. La cererea procurorilor, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu.
Un alt adolescent în vârstă de 17 ani, Sorin Ilie, este și el pus sub învinuire în acest dosar.
Cum îi șantajau pe elevi
Potrivit anchetatorilor, faptele au fost comise în perioada 10-16 martie a.c., când, se arată într-un comunicat al poliției județene, „prin amenințarea cu acte de violență, au solicitat de la mai mulți tineri sume de bani cuprinse între 5 și 10 lei, iar elevii le-au remis sumele de bani solicitate”.
Victimele erau elevi care proveneau din familii modeste, adolescenți care sunt beneficiari ai Programului național de protecție socială „Bani de liceu”.
Inculpații, susțin sursele noastre, aflau când respectivii luau banii și îi așteptau la ieșirea de la școală, amenințându-i cu bătaia și că vor fi terorizați prin oraș dacă nu dau bani.
La o parte dintre fapte, alături de cei trei inculpați, Căldăraru, Bogdan și Pop, arată procurorii dorneni, ar fi participat și un minor în vârstă de 13 ani.
Unul dintre adolescenții șantajați a și fost lovit în zona feței, pe motiv că le-a spus că nu are bani la el.
„Polițiștii recomandă încă o dată părinților să aibă o relație deschisă și constructivă cu minorii pe care îi au în grijă și întreținere, astfel încât modificările comportamentale generate de expunerea la riscurile victimale să fie din timp observate pentru luarea măsurilor necesare. Totodată, solicităm tinerilor să sesizeze de îndată astfel de situații astfel încât polițiștii să poată dispune măsurile legale”, a transmis vineri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Elev șantajat cu sute de euro, dolari și lei. Ce pedeapsă au primit inculpații
La sfârșitul acestei săptămâni, la Judecătoria Vatra Dornei s-a dat verdictul într-un alt dosar de șantaj, în care un alt elev de la „Vasile Deac” a fost terorizat două luni de unul dintre cei cinci inculpați din speța de zilele trecute, Cornel Narcis Bogdan, și alți doi amici de-ai acestuia din urmă, Sorin Gabriel Ardeleanu, de 30 de ani, și Mihai Alex Gheorghiu, de 17 ani.
Victima, un adolescent în vârstă de 14 ani, a ajuns să fure bani din casa bunicilor săi pentru a scăpa de amenințările celor trei.
„În perioada 22-28.09.2014, minorul a luat bani de la domiciliul bunicilor săi din comuna Coșna, fără știrea acestora, 200 de euro și 200 de lei, bani pe care i-a înmânat celor doi agresori majori”, se arăta într-un comunicat al poliției județene. Șantajul, explicau polițiștii, a fost continuat de suspectul în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu adolescentul în vârstă de 17 ani, „l-au amenințat pe reclamant cu acte de violență, iar acesta de frică, în perioada 3-16.10.2014, le-a dat diferite sume de bani respectiv: 230 de euro, 110 USD și 600 de lei”.
Joi, 19 martie, judecătorul de la instanța de fond a pronunțat sentința: Narcis Cornel Bogdan – doi ani și 6 luni de închisoare, Mihai Alex Gheorghiu – internarea într-un centru educativ, pe o perioadă de doi ani, iar Sorin Gabriel Ardeleanu – un an, șase luni și 20 de zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.