Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat, ieri, după adoptarea legii privind introducerea votului uninominal, că speră să nu se mai caute „chițibușuri” de neconstituționalitate asupra legii.
Olteanu a spus că adoptarea legii uninominalului nu a fost ușoară, dar că votul de marți a arătat că Parlamentul „știe să vadă, știe să audă” ce așteptări au alegătorii.
„Sper să nu se mai caute chițibușuri constituționale acolo unde probabil nu sunt, sper ca președintele să promulge legea cât mai repede”, a adăugat el.