Competiție

Olimpiada Națională de Limbă Germană Maternă, găzduită de Colegiul „Mihai Eminescu” Suceava



În perioada 1-6 aprilie 2013, municipiul Suceava va fi gazda fazei naționale a Olimpiadei de limba și literatura germană maternă, la care vor participa reprezentanți din 16 județe (107 elevi, 12 membri ai comisiei, 16 profesori însoțitori), precum și invitați din Ambasada Germaniei, ai Forumul Democrat al Germanilor, Ministerul Educației Naționale și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Coordonarea activităților din partea Inspectoratului Școlar al Județului Suceava este asigurată de către inspectorul școlar de specialitate, prof. Elena-Manuela David.
Sosirea și cazarea paticipanților și a profesorilor însoțitori la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava și sosirea membrilor Comisiei Naționale și a invitaților va avea loc marți, 2 aprilie.
Elevii care sosesc luni seara și marți, în cursul dimineții, sunt invitați să participe, marți, la workshop-ul care se desfășoară la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, organizat în parteneriat cu Muzeul Bucovinei și Forumul German.
Totodată, în intervalul orar 10.00-14.00, va avea loc workshop-ul „Textillustration/ Kreatives Schreiben”, coordonat de Andrea Ruthel, manager cultural IFA (Institut Fur Auslandbeziehungen- Institutul pentru Relații Externe), Germania.
Deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Maternă va fi găzduită de sala Auditorium a Universității “Ștefan cel Mare”, începând cu ora 16.00.
Miercuri, elevii vor susține lucrarea scrisă la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, în intervalul orar 10.00-13.00, iar după-amiază oaspeții vor avea parte de un tur al orașului Suceava.
Ziua de miercuri se va încheia cu seara de lectură coordonată de jurnalistul Benjamin Józsa din Sibiu, dialoguri muzicale și conversații despre proiect.
Joi se va desfășura proiectul ”Bucovina azi”, urmat de o vizită la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ”Uzina de Apă”.
Elevii de liceu vor participa la Festivalul literar româno-german „Lectora”, organizat de IFA, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul de Instruire „EduMax” Suceava.
Vineri, colegiul sucevean va găzdui atelierele de lucru ”Epochenfestival”, coordonate de consultantul de specialitate Monika Nienaber-Willaredt și workshop-ul ”Epochenfestival”.
Premierea elevilor va avea loc în sala ”Ștefan cel Mare” a Consiliul Județean Suceava, începând cu ora 17.00.



Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu
Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu