Olguța Vasilescu cere demisia lui Blaga pentru lipsa de reacție față de manifestările autonomiste



Senatorul PSD Olguța Vasilescu a cerut demisia „de urgență” a ministrului de Interne, Vasile Blaga, motivând că acesta nu a luat atitudine față de demersurile care au ca scop promovarea de către organizații extremiste a simbolurilor maghiare în Harghita și Covasna și a autonomiei teritoriale.
Olguța Vasilescu a făcut aceste declarații sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Solicit demisia de urgență a ministrului de Interne, Vasile Blaga, pentru că în această zonă statul român și-a pierdut orice autoritate. Este inadmisibil să mergi pe stradă și să vezi peste tot drapele maghiare și secuiești, inclusiv pe instituțiile publice. Nu văd nici o reacție din partea Poliției, nici o reacție din partea administrației publice, nici o reacție din partea Prefecturii, instituții aflate în subordinea Guvernului României. Și mă întreb atunci de ce mai plătim un ministru al Administrației și Internelor. Pe unde doarme Blaga? Trebuie să se trezească și să vadă ce se întâmplă în această zonă unde a scăpat de sub control orice autoritate a statului”, a declarat senatorul PSD.
Referindu-se la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal, care se desfășoară lângă orașul Gheorgheni în aceeași perioadă cu Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului și unde, sâmbătă, președintele partidului de extremă dreapta Jobbik, Vona Gabor, a îndemnat participanții să intensifice demersurile pentru obținerea autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, Olguța Vasilescu a spus: „Vona Gabor, care este catalogat drept extremist inclusiv în Ungaria, mișună liber prin România și face tot felul de afirmații foarte grave la adresa statului român. Ceea ce este mult mai grav decât ne imaginăm este faptul că Vona Gabor participă la o Universitate maghiară care este sponsorizată de statul român. Deci statul român practic plătește ca un individ extremist, xenofob, antisemit și alte astfel de etichete care i s-au pus chiar în Ungaria să vină în România și să-și bată joc de statul român”.
Olguța Vasilescu a participat, sâmbătă, la dezbaterile organizate la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului, alături de alți membri ai PSD, care au susținut că statul român i-a uitat pe românii din afara granițelor și pe cei care trăiesc în minoritate în județele Covasna, Harghita și Mureș, iar în absența unor măsuri menite să protejeze drepturile românilor din Covasna și Harghita „se va ajunge la ștergerea identității spațiului, așa cum a fost ștearsă și identitatea multor români din zonă”.
La Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak – EMI), care a început miercuri și se va încheia duminică, liderul partidului de extremă-dreapta Jobbik, Vona Gabor, i-a îndemnat pe participanți să ceară sprijinul autorităților centrale ungare pentru susținerea proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Tabăra EMI are ca mesaj lupta pentru obținerea autoguvernării Ardealului, coordonatorii acesteia fiind implicați în organizarea simpozioanelor privind mediatizarea referendumurilor autonomiste care au avut loc în 2006 -2007 în județele Harghita, Covasna și Mureș, precum și a celor care au avut ca scop reabilitarea scriitorului Wass Albert.