– Deși președintele Dumitru Moldovan și-ar dori promovarea echipei în Liga I, primarul Ion Lungu spune că nu sunt bani
Obiectiv irealizabil. Chiar dacă oamenii din conducerea clubului de fotbal Cetatea Suceava ar dori promovarea echipei în Liga I, finanțatorul principal, respectiv Primăria Suceava, spune cp acest lucru este imposibil. Și aceasta pentru că până acum banii ajung doar pentru supraviețuirea în Liga a II-a. În cadrul unei conferințe de presă susținută în comun de primarul Ion Lungu, președintele FC Cetatea Suceava, Dumitru Moldovan și antrenorul principal, Ioan Radu, au fost făcute publice obiectivele echipei de fotbal pentru anul competițional ce urmează. Numai că în timp ce președintele clubului de fotbal a declarat că se dorește promovarea echipei în divizia A, fiind gândite chiar și premiile ce vor fi oferite jucătorilor, de 5.000 de dolari de fiecare, primarul Ion Lungu, din postura de principal finanțator al activității fotbalistice, contrazice această idee. “Trebuie să fim pragmatici, astăzi Suceava nu poate susține o echipă Liga I, chiar dacă am promova. De aceea nu ne putem propune așa ceva, pentru că ne-ar fi necesar un buget de câteva milioane de euro. Ideea de a promova este irealizabilă. Trebuie să ne vedem lungul nasului. E important ca echipa să joace frumos și să avem un spectacol de calitate”, a spus Ion Lungu.
Pe de altă parte, Moldovan a recunoscut că banii de prime pentru promovare nu există, fiind doar ca idee, pentru a încuraja jucătorii, fiind speranțe că o eventuală promovare ar atrage mai mulți sponsori.
În plus, președintele clubului de fotbal Cetatea Suceava a spus că și în prezent, bugetul este cu mult mai mic decât al altor echipe, precum Petrolul Ploiești, care are la dispoziție o sumă de cel puțin 2,5 ori mai mare.
Așa că, în cele din urmă, conducerea echipei de fotbal a ajuns la concluzia că obiectivul principal pentru sezonul fotbalistic următor este ca echipa să se mențină în primele șase poziții din Liga a II-a.






