Din copilărie se-ntâmplă să-ți rămână parcă înfipte în memorie țăndări de imagini disparate, și-i de nedeslușit cauza pentru care tocmai ele au fost menite să rămână în cine știe ce cotlon osificat al amintirii. Iată, dacă redeschid într-o părere „zămnicul” casei părintești de la Ițcani, și văd întâi de toate, într-o aliniere militărească, bateria oalelor de lut în care mama punea marțea, joia și sâmbăta, chișleagul la „maturat”. Alături de „barabulele” bucovinene (denumire ucraineană), chișleagul reprezenta temeiul bucatelor noastre cele de toate zilele. Oalele negre și pântecoase erau păzite de muște cu hârtie de gazetă. Pe atunci, hârtia avea ciubote roșii – la școală, în clasa întâia, zgâriam cu cuiul pe tăblița de ardezie, apoi ștergeam și scriam din nou, tocmai spre a ocroti prețioasa hârtie a maculatoarelor.
La alegerile din 1946, oalele mamei au primit strașnică haină nouă: era plin târgul cu topuri de manifeste pe hârtie bună și groasă, parcă anume făcute să ajungă acoperiș de chișleag. De altfel, cred că asta rămăsese și singura lor misie utilă, că altfel nu le citea mai nimeni, și barem ca foiță de gazetă nu erau bune, prea groase și scorțoase fiind. Ceea ce m-a frapat atunci și cred că a determinat rămânerea în amintire, probabil că a fost alinierea oalelelor din zămnic pe aceeași imagine de pe fila de manifest ocrotitoare a chișleagului: pe toate era desenată aceiași hârcă sinistră ce voia să semnifice starea mizerabilă a sănătății românilor în vremea odiosului regim burghezo-moșieresc. Brrr! Batalion de schelete oribile, greu de uitat!
Avem foarte curând alegeri în Moldova „cealaltă”, asezonate, desigur, cu material propagandistic din belșug. Nici acum nu cred că-l citește mai nimeni, că toate spun același lucru („votați-ne pe noi!”), iar nici chișleagului nu i-ar folosi, fiindcă acum ne vine capsat în folie de plastic, capac ornamentat, date organoleptice și avertizarea datei utilizării. Am în față câteva gazete-pistol menite a determina moldovenii să voteze cutare formațiune politică: cinstit spus, șuvoi propagandistic de vorbărie goală. Cele mai multe-s jumătate în română, cealaltă în rusă, doar partidul Maei Sandu, PAS, formațiune „centristă, liberală și pro-europeană”, a renunțat la secțiunea rusă, ceea ce-i și de apreciat, și de semnalat că-i poate dăuna: teoretic cel puțin, nu se adresează deschis unei bune părți a electoratului.
Spre deosebire de toate celelalte foi similare, PAS doar schițează angajamente generale pentru viitorii cinci ani, mai degrabă nădejdi decât certitudini ferme (semnarea tratatului de aderare la UE, dublarea veniturilor populației, dezvoltarea economiei, refacerea infrastructurii, cultivarea tradițiilor), dar mizează consistent în cererea de captatio pe ceea ce concret a izbutit de acum s-o facă. Nici una dintre contracandidate n-are astfel de posibilitate, fiind nevoite să se reducă la proiecții adesea fantasmagorice și mai lipsite de întrebarea esențială: cum? De pildă, programul partidului Mișcarea Respect Moldova prevede „eliminarea corupției”, dimpreună cu „Medicamente vitale, dispozitive și tratamente moderne”, „Justiție corectă pentru toți cetățenii”, „Sancționarea furnizorilor care încarcă regulile” ș.a.m.d.. Programul Blocului Patrotic (PSRM, Viitorul Moldovei, PCRM, Inima Moldovei) nu se lasă mai prejos, promițând „Energie accesibilă pentru economie și cetățenii”. Minunat, dar iarăși, de unde, și cum? De promis, oricine poate orice, de făptuit, mai va! Ești liber să înșiri la infinit astfel de deziderate egal jinduite din Portugalia până-n Bulgaria și Belucistan, în ideea, „bine-ar fi să fie bine”, numai că se sugerează și codicilul „sunt singurul ce le pot face, dacă…” Iar lumea s-a lămurit demult câtă-i distanța dintre vorbă și faptă!
Despre o apropiere de Rusia se vorbește prevăzător mai mult în domeniul economiei – la fel și când vine vorba de România: totdeauna cu mare grijă să nu se spună prea multe și prea răspicat. Nici PAS nu mai cutează să evoce Unirea, termen parcă deplin scos din dicționar ori rămas doar pentru a cerceta unirea… între moldovenii înșiși, pe care Blocul Patriotic o tratează cel puțin ciudat când vorbește despre „Un viitor comun pentru un popor unit” în termenii „Încercările actualei guvernări de a tăia (?) Regiunea transnistreană sub pretextul integrării europene sunt o trădare a intereselor naționale. Respingem calea prin care o parte a cetățenilor, istoria și teritoriile Moldovei sunt excluse din proiectul comun al țării.” Va să zică, țara va fi mai unită prin practica desprindere a unei părții din trupului propriu și autonomizarea unui teritoriu! Halal unitate, sună aidoma alegațiilor putiniste gata oricând să susțină că albu-i negru și vecinul dușman înrăit. Aș spune că mai de folos au fost manifestele din 1946, care, de bine, de rău, barem ocroteau chișleagul din oalele maică-mii!
