O șoferiță băută a sunat la 112 pentru a anunța că a acroșat o mașină



O șoferiță băută a sunat la 112 pentru a anunța că a acroșat o mașină
O șoferiță băută a sunat la 112 pentru a anunța că a acroșat o mașină

Caz hilar în noaptea de duminică spre luni, în care o șoferiță băută a sunat la serviciul unic de urgență 112 pentru a anunța o tamponare.

Polițiștii trimiși la fața locului au ajuns în satul Hârtop, de pe DJ 208C, și au găsit-o pe femeia care a sunat la numărul unic de urgență.

Din cercetări a rezultat că femeia, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca VW a acroșat un autoturism marca Toyota Avensis, care era parcat pe marginea drumului județean.

Șoferița care a provocat tamponarea a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dusă la spitalul din Fălticeni, unde i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Femeia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.



Recomandări