O parte din protestatarii care participă la mitingul de la Parlament au încercat să îi oprească pe pompieri să stingă manechinele incendiate pe care erau numele și fețele membrilor Cabinetului Boc, însă serviciile de intervenție au reușit să stingă focul.
Protestatarii au ținut furtunurile cu apă ale pompierilor și au încercat să-i împiedice să stingă manechinele cărora le dăduseră foc.
Pompierii au reușit, după câteva minute, să stingă flăcările, în huiduielile sindicaliștilor.
Ulterior, protestatarii s-au răcorit cu apa de la furtunurile serviciilor de intervenție.
Aproape 40 de protestatari cu fețele acoperite cu eșarfe roșii și cu ochelari de soare, îmbrăcați în pelerine roșii și cu coifuri roșii au apărut la intrarea spre Camera Deputaților purtând țepe negre în care au înfipt manechine cu fețele și numele miniștrilor Cabinetului Boc.
Pe manechinele negre erau scrise numele premierului Emil Boc și ale miniștrilor Mihai Șeitan, Elena Udrea, Sebastian Vlădescu, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Daniel Funeriu și Radu Berceanu, pecum și ale președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase și șefului statului.
Ulterior, protestatarii au dat foc la manechinele cu numele membrilor Cabinetului Boc, ale președintelui Băsescu și președintelui Camerei Deputaților, primele manechine distruse fiind cele ale premierului, șefului statului și Robertei Anastase.
Aceștia au strigat „Locul lui Băsescu, lângă Ceaușescu”. Ei s-au recomandat ca fiind reprezentanți ai tinerilor revoluționari din Prahova, însă surse din Jandarmeria Capitalei spun că ar fi membri ai organizației „Noii Golani”.