Ordonanța de reținere a judecătorului Florin Costiniu conține o convorbire telefonică a lui Radu Dan Floarea, presupusul fin al lui Voicu, în care acesta îi spune unei anume Laura Drăgotescu faptul că nu are nicio datorie neplătită la senator, discuția avută cu Voicu fiind o tentativă de „inoculare”
Conversația citată de procurorii anticorupție în ordonanța de reținere a judecătorului Costiniu a fost purtată de Radu Dan Floarea cu o femeie pe nume Laura Drăgotescu, asociat unic al unei firme din Târgu Jiu. Conform documentului obținut de MEDIAFAX, aceasta îl sună pe Floarea în 29 martie 2010, după prânz, pentru a-l anunța că a văzut în presă o convorbire între el și Voicu despre care procurorii afirmă că ar fi o tentativă a senatorului de a preconstitui probe în apărarea sa în legătură cu o sumă de bani luată de la omul de afaceri Costel Cășuneanu.
După ce Drăgotescu îi relatează lui Floarea ce a văzut la televizor, acesta spune: „Eu ce-am avut de dat i-am dat banii înapoi (lui Voicu, n.r.), băi frate, ce mă bagă pe mine? Doamne iartă-ma! Eu ce-am avut datorie eu i-am dat-o! (…) Poa’ să mă cheme oricine oriunde, eu recunosc într-adevăr când mi-a dat bani da’ eu i-am dat banii înapoi și cu aia gata. Eu nu intru în … de genul acesta în care văd că e băgat (Voicu, n.r.)”.
Mai mult, întrebat de femeie de când este finul lui Voicu, Floarea afirmă: „Eu nu sunt finul lui, în primul rând!”.
Laura Drăgotescu îi citește interlocutorului, din presă, stenograma convorbirii între el și Voicu, discuție despre care procurorii anticorupție susțin că ar fi fost o tentativă a lui Voicu de a-și fabrica probe în sprijinul teoriei conform căreia cei 200.000 de euro primiți de la Cășuneanu ar fi fost un împrumut pentru „finul” Dan Radu Floarea.
După ce o ascultă pe femeie citindu-i stenograma discuției lui cu Voicu, Radu Dan Floarea afirmă: „Asta e discuție care vroia să mi-o inoculeze. Datoria mea eu nu știu de unde a luat-o și eu i-am dat-o înapoi. Și am destui martori că am dat-o înapoi”.
Floarea continuă, spunând că-și amintește discuția. „Încerca și eu mă blocam, că el (Voicu, n.r.) are darul de a da, de a pune opreliște pe om”.
„Eu știam de datorie certă, care am datoria. Și eu m-am achitat de datorie. Și nici n-a… niciodată n-am primit asemenea sumă. Hai mă! Să fim serioși! Ce dracu’ încearcă să-mi pună mie în cârcă de, eu nu mă bag în jocuri de genu’ acesta, mă! La DNA eu spun adevărul. Băi frate, am și eu martori. Am dat banii înapoi și cu aia gata!”, îi spune intelocutoarei sale Radu Dan Floarea, omul pe care Voicu îl numea, în discuțiile telefonice, „finule” și despre care senatorul i-a spus lui Cășuneanu că el va fi destinatarul celor 200.000 de euro pe care i-i cerea cu titlu de împrumut.
În continuare, Floarea neagă orice legătură cu Cășuneanu și spune că nu a luat niciodată bani de la omul de afaceri, ci doar de la Voicu. Nici sumele de care vorbește Floarea nu includ cei 200.000 de euro pe care Voicu i-a primit împrumut de la Cășuneanu, argumentând că sunt pentru „finul” aflat într-o încurcătură financiară.
„Păi ce, eu îs tâmpit de cap? Ce treabă am avut eu cu Cășuneanu, ce bani am luat eu de la Cășuneanu? Nu am luat niciun ban. El m-a ajutat o dată cu nouăzeci, o dată cu douăzeci, o dată cu – nu știu – treizeci sau patruzeci. Eu am dat banii înapoi. Când am avut probleme, am avut probleme atunci de am depus garanția. Da? Dar nu că am luat eu bani de la Cășuneanu și de la dracu. Du-te bă de-acia! Ia uite, mânca-ți-aș sufletu’!”, spune Floarea în conversația cu Drăgotescu.
În transcrierile unor convorbiri telefonice anexate referatului prin care procurorii anticorupție cereau avizul Senatului pentru arestarea lui Voicu apare și o discuție între senator și Radu Dan Floarea, purtată în 22 decembrie 2009, la aproape două săptămâni după ce Voicu a fost ridicat și dus la DNA. Voicu i se adresează acestuia cu apelativul „domnu’ fin” și îi spune, explicit, că așteaptă să-i returneze un împrumut pe care i l-a dat, bani pe care i-a luat, la rândul său, de la „domnul Cășuneanu”. În discuția între Voicu și Floarea nu este menționată suma exactă pe care senatorul o aștepta de la „domnu’ fin”.
