Începând de miercuri, 21 aprilie, ora 4,00, până joi, 22 aprilie 2021, ora 12,00, în municipiul Fălticeni se va întrerupe furnizarea apei potabile, pentru golirea Rezervorului Oprișeni și executarea lucrărilor de racordare a rezervorului modernizat la conducta de distribuție OL Dn 500 mm existentă, lucrări derulate prin contractul cu Fonduri Europene FA-RB-CL03 „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în aglomerarea Fălticeni”.
Conform informării făcute de Agenția Fălticeni a ACET S.A. Suceava, în perioada 21.04, orele 04,00 – 22.04, orele 12,00, vor fi afectați consumatorii casnici și cei de la blocuri de pe străzile: Republicii, Sucevei, Maior Ioan, Aleea Căminului, Pictor Hârlescu, Aleea Nucului, Aleea Trandafirilor, Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă, Mihai Eminescu, Nicolae Beldiceanu, 1 Mai, Halei, Zorilor, Caporal Ciofu, Caporal Movileanu, Sergent Sava, Aleea Teilor, Serpentina Bunești, Armatei, Soldat Zamfir, Horea, Cloșca, Crișan, Gheorghe Doja, Soldat Nedelcu, Antilești, Șoldănești, Sergent Rusu, Tudor Vladimirescu, Nada Florilor, Livezilor, Botoșanilor, Școala Domnească, Păcii, Pleșești Gane, Matei Millo, Magazia Gării, Dimitrie Leonida, Artur Gorovei, Câmpului, Horticolei, Spicului, Doboșari, Nufărului, Topitoriei, Forestierului, 13 Decembrie, Izvor, Obor, Unirii, Stadion Sportiv. Lucrările vor afecta și consumatorii din comuna Preutești.
În perioada 21.04, ora 07,00 – 22.04, ora 9,00, se va sista furnizarea apei potabile pe următoarele străzi: I. Creangă, Al. Pinului, Dr. Tatos, Plt. Iacob, Voluntari, V. Ciurea, Sublocotenent Grigoraș, Pictor Aurel Băeșu, Răzeșilor, 9 Mai, D. Minunată.
Sunt afectați locatarii de la blocurile din asociațiile de proprietari Nr. 1 – toate blocurile; Nr. 2 – toate blocurile; Nr. 3 – toate blocurile; Nr. 4 – toate blocurile; Nr. 5 – toate blocurile; Nr. 6 – toate blocurile; Nr. 7 – blocurile de pe str. 13 Decembrie, Republicii; Nr. 8 – blocurile de pe str. 1 Mai; Nr. 10 – toate blocurile; Nr. 12 – bl. 2, 2A, 2B, 2BB, 2BA- str. 1 Mai, bl. 25-str. N. Beldiceanu; Nr. 13 – bl. 2 și 4 – str. N. Beldiceanu; Nr. 14 – toate blocurile; Nr. 15 – toate blocurile; Nr. 16 – toate blocurile; Nr. 19 – blocurile de pe str. N. Bălcescu.
Vor fi afectați agenții economici, instituții de învățământ și unitățile medicale din aproape jumătate din municipiul Fălticeni, printre acestea numărându-se Colegiul „Vasile Lovinescu”, Secțiile Maternitate, Boli infecțioase, Dermatologie, Pediatrie, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinică) și Cantina Spitalului Municipal Fălticeni, Dispensarul medical Nr. 1, Clubul Copiilor, Grădinița Specială, Grădinița „Licurici”, Grădinița „Alice”, Hotel Polaris, Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, Colegiul „Mihai Băcescu”, Poliția Fălticeni, Piața Agroalimentară, Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio”, Hotel „Miraj”, Clinica medicală „Miraj”, Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Primăria Fălticeni, Clinica „Dr. Lungu”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Detașamentul de pompieri Fălticeni, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Colegiul „Nicu Gane”, Judecătoria.
„În cazul în care se vor finaliza lucrările în avans față de programul orar stabilit în zona centrală a orașului (față de cele menționate mai sus) se va furniza apă potabilă cu presiune scăzută. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a anunțat conducerea Agenției Fălticeni a SC ACET.
Utilități
O jumătate din populația municipiului Fălticeni va rămâne miercuri fără apă la robinete
