Una după alta

O gașcă de tineri a furat trei Dacii într-o noapte



Patru tineri din comuna Șcheia, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, au comis trei furturi de Dacii într-o singură noapte, polițiștii reușind să-i depisteze în scurt timp pe trei dintre autori.
La începutul săptămânii, în noaptea de luni spre marți, polițiștii au fost sesizați de furtul a două Dacii din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava și a uneia din comuna Ililșești, în toate cazurile fiind vorba de modele vechi, 1310. De asemenea, în aceeași noapte, tot în Ilișești, a fost spart și sediul unei societăți, ulterior stabilindu-se că toate cele patru fapte sunt comise de aceiași autori.
Conform poliției, autorii sunt doi minori de 15 ani, un tânăr de 18 ani și unul de 19 ani. Acesta din urmă, Nicolaie Sorin Dranca, a fost prezentat ieri instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Suceava a emis pe numele său mandat de arestare pentru 29 de zile.
Arestarea acestuia este firească având în vedere că în februarie 2011 inculpatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la furt calificat și violare de domiciliu, el aflându-se în perioada de încercare stabilită de instanță.
De precizat că acesta va fi pus sub acuzare și pentru că a condus mașinile deși nu deține permis de conducere.
În privința celor doi minori de 15 ani, împotriva lor s-a început urmărirea penală, în timp ce tânărul de 18 ani continua ieri să fie căutat de poliție.



Recomandări

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava
Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod