La Climăuți

O firmă britanică a descoperit un zăcământ cu peste 56 de milioane de tone de gaze naturale



Compania britanică „Aurelian Oil & Gas” a anunțat că a descoperit în județul Suceava, în localitatea Climăuți, din comuna Mușenița, un zăcământ de gaze naturale cu rezerve recuperabile de aproximativ 56,6 milioane de metri cubi, a cărui exploatare va începe în ultimul trimestru și va majora producția companiei britanice cu 18%.
„Aurelian anunță că puțul de explorare Climăuți -1 a găsit un rezervor de gaze naturale în blocul Suceava. Rezervorul înmagazinează aproximativ două miliarde de picioare cubice (56,6 milioane de metri cubi) de gaze și va majora producția companiei cu aproximativ 18% în cei șapte ani de viață estimați pentru exploatare. Teste de flux vor fi efectuate în următoarele săptămâni, când echipamentul necesar va fi eliberat din perimetrul Voitinel -1. Puțul va fi legat de centrala pe gaze din Bilca, iar începerea producției este estimată pentru al patrulea trimestru din 2010”, se arată într-un comunicat oficial al companiei „Aurelian Oil & Gas”.
Compania are o participație de 50% la blocul Suceava, restul revenind unei alte companii britanice, Regal Petroleum. Aurelian Oil & Gas deține exploatări de gaze naturale și petrol în România, Polonia, Bulgaria și Slovacia. În România, compania controlează mai multe perimetre, între care Lilieci-1, Roman Secuieni, Vicșani, Frătăuți-1 și Voitinel-1.
Aurelian Oil & Gas operează în Suceava din anul 2002
Directorul pentru România al Aurelian Oil & Gas, Vladimir Roșca, ne-a declarat că această companie este prezentă în județul Suceava din anul 2002, iar după patru ani, din 2006, a amenajat o capacitate de producție a gazelor naturale în comuna Frătăuții Noi. Roșca a explicat că în această locație se colectează gazele naturale provenite din cinci sonde, ulterior acestea fiind transferate în conductele Transgaz. El a mai arătat că în momentul de față Aurelian Oil & Gas este cel de-al patrulea producător de gaze naturale din România.
Făcând referire la descoperirea zăcământului din localitatea Climăuți, Vladimir Roșca a precizat că „este un rezultat frumos și promițător pentru activitatea companiei noastre în această zonă a țării. În același timp trebuie spus că perspectivele sunt încurajatoare, motiv pentru care intenționăm să intensificăm activitățile de explorare în județul Suceava”.
Directorul pentru România al Aurelian Oil & Gas a mai adăugat că intenția companiei este să facă prospecțiuni și în zonele Rădăuți și Putna.



Recomandări