Tentativă de sinucidere

O femeie schizofrenică a ajuns în comă, după ce a înghițit 40 de tablete de Diazepam

O femeie în vârstă de 55 ani, din localitatea Boroaia, a ajuns în comă la Spitalul Suceava, după ce a încercat să se omoare. Femeia este bolnavă de schizofrenie, iar luni noaptea a înghițit nu mai puțin de 40 de tablete de Diazepam, un medicament pe care îl utiliza în mod curent pentru afecțiunea psihică de care suferă.
Femeia a fost găsită în casă a doua zi, în jurul orei 11.00, de o rudă, care a sunat imediat la 112. Bolnava a fost transportată la spital cu o ambulanță, iar medicii au constatat că medicamentele fuseseră deja absorbite de organism, apreciind că de la ingestie trecuseră circa 12 ore.
„Pacienta se afla în comă medie la momentul internării și a fost intubată și ventilată mecanic. Ea a fost dusă la Reanimare și are șanse să-și revină”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădățan.
Ieri după-amiază, femeia încă nu ieșise din starea de comă apărută ca urmare a consumului de medicamente în exces.

Recomandări

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren