Firmele Max Boegl, Vega 93 Galați și UTI Grup au câștigat în asociere licitația pentru realizarea noii piste a aeroportului din Iași, în lungime de 2.400 de metri, valoarea contractului fiind de aproape 140 de milioane de lei, a anunțat vineri, șeful Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței.
Cristian Adomniței a declarat, într-o conferință de presă, că vineri a fost stabilit câștigătorul licitației pentru realizarea noii piste a aeroportului ieșean, lucrările urmând să fie proiectate și executate de către asocierea dintre firmele Max Boegl, Vega 93 Galați și UTI Grup.
Potrivit lui Adomniței, contractul dintre CJ și cele trei firme va fi semnat în cel mult 11 zile, valoarea contractului fiind de 139.128.551 de lei, fără TVA.
Șeful CJ Iași a precizat că fondurile pentru realizarea proiectului vor fi asigurate integral din bugetul instituției pe care o conduce.
La rândul său, directorul aeroportului din Iași, Marius Bodea, a precizat că în total au existat cinci oferte pentru realizarea noii piste, toate eligibile, iar câștigătorul a fost desemnat în baza unui punctaj.
„S-a avut în vedere inclusiv timpul cât va fi oprit traficul aerian pe aeroportul din Iași. Firma câștigătoare a promis că pista actuală nu va fi indisponibilizată mai mult de șase zile, ceea ce este important pentru noi”, a afirmat directorul aeroportului din Iași.
Potrivit acestuia, dacă nu vor exista contestații asupra licitației, lucrările ar urma să înceapă în cel mult două luni și jumătate.
„Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni. Noi sperăm să putem devansa termenul final, astfel încât la sfârșitul anului 2014, noua pistă să fie funcțională. Firmele câștigătoare au capacitatea logistică pentru a devansa termenul”, a afirmat Marius Bodea.
El a mai spus că după construirea unei noi piste, atractivitatea aeroportului va crește, fiind așteptați și alți operatori aerieni la Iași.
În prezent, pista aeroportului măsoară 1.800 de metri. Mai multe companii aeriene au refuzat să opereze zboruri pe aeroportul din Iași, invocând calitatea precară a actualei piste.
De pe aeroportul din Iași sunt efectuate zboruri către București, Timișoara, Viena și Roma. La sfârșitul acestei luni, vor fi introduse alte trei destinații, către Londra, Bologna și Torino, zborurile urmând să fie efectuate de către compania Tarom.