O adolescentă în vârstă de 15 ani s-a ales cu dosar penal, după ce a furat bunurile unui bărbat venit în vizită la părinții ei.
Duminică seară, în jurul orei 19:50, agenții postului de poliție Pojorîta au fost sesizați de Ilie S., în vârstă de 27 de ani, localnic, că în timp ce se afla în casa unui consătean, i-a fost sustras un laptop, un telefon mobil și suma de 200 de lei.
Tânărul a povestit că s-a dus în acea după-amiază în vizită la o cunoștință de-a sa, Lucian S., și în timp ce se afla în locuința acestuia, și consuma băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane, i-a dispărut geanta în care avea laptopul, telefonul mobil și banii.
Geanta a fost găsită ulterior de polițiști ascunsă în altă cameră, iar hoțul a fost identificat în persoana fiicei proprietarului, o adolescentă în vârstă de 15 ani.
„Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite reclamantului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru.