Numărul mașinilor casate prin programul „Rabla” în 2010 ajunsese, ieri, la 118.048, însă, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, cererea nu mai este la fel ca la început, astfel că suplimentarea cu încă 30.000 a numărului de vouchere ar putea fi ultima din acest an.
Numărul mașinilor casate până ieri dimineață prin Programul „Rabla” în 2010 era de 118.048, aproape jumătate dintre ele fiind valorificate pentru cumpărarea de mașini noi, numărul celor vândute până la aceeași dată fiind de 22.816, a anunțat, ieri, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
„Programul «Rabla» a pornit în 18 februarie, iar după numai o lună a fost nevoie de suplimentarea acestuia. Cele 60.000 de vouchere în valoare de 228.000.000 lei care au fost disponibile inițial au fost suplimentate cu încă 50.000, în valoare de 190.000.000 lei, în cursul lunii martie, cu alte 50.000, în valoare de 190.000.000 lei, la sfârșitul lunii aprilie, și cu încă 30.000, în valoare de 114.000.000 lei, în ședința de guvern de ieri, săptămâna aceasta. Astfel, fondurile alocate pentru acest program au ajuns la 722.000.000 lei, suficiente pentru scoaterea din uz a 190.000 de autovehicule vechi, de rable”, a declarat Borbely.
Ministrul a ținut să spună că, din câte știe, cererea nu mai este la același nivel ca în primele luni ale programului.
„Nu mai sunt cozile acelea de atunci”, a spus Borbely, precizând însă că REMAT-urile care colectează mașinile date la casat lucrează „mai toate” la aproape aceeași capacitate ca la început.
„Mai avem bani, deci dacă există cerere suntem gata să suplimentăm din nou. Însă, din câte observ, nu cred că va mai fi nevoie de o nouă suplimentare a programului în acest an”, a spus Borbely.
Întrebat dacă are în vedere ca programul „Rabla” să fie reluat și anul viitor, Laszlo Borbely a răspuns că Ministerul Mediului „analizează” posibilitatea, însă decizia va fi luată în funcție de cererea pieței.
Ministrul a făcut aceste declarații cu prilejul unei vizite la unul dintre centrele REMAT din București, unde a mers pentru a vedea personal cum se derulează programul.
Cu aceeași ocazie, ministrul a amintit și de lansarea programului „Casa Verde”, care ar urma să debuteze la 1 iulie, dar și despre viitoarea ediție a „Marii Debarasări”, programate pentru zilele de 25 și 26 iunie în orașele și satele din „aproape jumătate dintre județele țării”.
„Sperăm să avem succes cu «Casa Verde», mai ales că am încercat să facem un program cât mai puțin birocratic”, a spus Borbely.
Referitor la programul „Marea Debarasare”, ministrul s-a declarat conștient că, în 2010, România nu va reuși să atingă ținta de colectare de 4-4,5 kilograme de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate anual de la fiecare cetățean din Europa de Vest, însă a declarat că are încredere că, odată cu extinderea programului în mediul rural, rezultatele acestuia se vor îmbunătăți simțitor.