Numărul celor trimiși în judecată pentru evaziune fiscală a crescut cu 50 la sută în 2010



Numărul persoanelor trimise în judecată pentru fapte de evaziune fiscală a crescut cu 51,9 la sută, în primul semestru al anului 2010 față de perioada similară a anului trecut, conform unei statistici date publicității miercuri de Ministerul Public.
Recuperarea prejudiciilor cauzate bugetului public reprezintă un domeniu prioritar în activitatea Ministerului Public, potrivit sursei citate.
„În scopul întăririi capacității operaționale a instituțiilor de aplicare a legii din România în lupta împotriva criminalității economico – financiare, metodologiile riguroase investigative adaptate evoluției prezente a fenomenului, materializat în fraude fiscale, vamale și care cauzează mari prejudicii bugetului de stat, au determinat o creștere a indicatorilor pe acest segment de activitate, astfel încât analiza comparativă relevă că în cauzele de evaziune fiscală s-a înregistrat o creștere a numărului de inculpați trimiși în judecată cu 51,9 la sută față de semestrul I al anului 2009”, se arată în comunicatul Ministerului Public.
Procurorii au trimis în judecată, în primul semestru al anului, 366 de persoane acuzate de evaziune fiscală. 64 de persoane vor fi judecate pentru contrabandă, iar alte 26 pentru spălare a banilor.