Numărul de persoane care au intrat în România pe la punctele de frontieră s-a redus în primul semestru din 2010 față de perioada similară din 2009, o scădere fiind înregistrată și cu privire la cazurile de migrație ilegală.
În prima jumătate a lui 2010, au trecut granița 13.855.621 cetățeni UE și 2.516.146 cetățeni care nu sunt din UE, adică un total de 16.371.767 de persoane, informează, duminică, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF).
S-a constatat, astfel, o scădere cu 7,9% a traficului, comparativ cu perioada similară din 2009 când au trecut frontierele române 17.785.165 de persoane dintre care 15.295.827 cetățeni UE și 2.489.338 cetățeni din afara Uniunii.
De asemenea, în primul semestru al anului 2010, 4.820.887 de mijloace de transport au trecut prin punctele de trecere a frontierei, cu 17,1 la sută mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada ianuarie – iunie 2010 au fost constatate 3.954 infracțiuni, fiind sancționate 8.225 de persoane, dintre care 7.494 români și 731 străini, cu amenzi contravenționale în valoare de aproximativ 2.522.602 de lei.
De asemenea, s-a redus cu 30,8% și numărul trecerilor și tentativelor de trecere ilegală pe sensul de intrare în țară.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie au fost depistate 151 de grupuri de migranți în care au fost identificați 158 traficanți și 220 migranți. Dintre acestea, șase grupuri, respectiv 61 traficanți și 90 migranți, erau organizate pentru a trafica migranți.
Au mai fost descoperiți 749 cetățeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera.
Au fost constatate nouă cazuri de trafic de persoane, fiind identificați 61 de traficanți și 90 de victime.
Comparativ cu prima jumătate a lui 2009, în primul semestru din 2010 s-a constatat o creștere cu 9 a trecerilor și tentativelor de trecere ilegală ale cetățenilor străini pe sensul de ieșire din România.
Cele mai multe treceri și tentative de trecere ilegală au fost constatate la frontiera cu Ungaria.
La frontiera verde au fost depistate dorind sa intre sau să iasă ilegal în/din țară persoane din Albania, Irak, Iran, Liban, Somalia, Ucraina, Palestina, Nigeria, Georgia, Tunisia, Egipt, Serbia și Siria.