Nu ne știm istoria!

Oficial se afirmă că:
Universitatea din Cluj-Napoca a luat ființă în 1581.
Universitatea din Budapesta, în 1635.
Universitatea din Iași: la 1860.
Cum vi se pare ciudata întârziere de aproape 300 de ani ce desparte nașterea învățământului superior din Iași față de cel clujean? Ei bine, e-o întârziere… inexistentă, ce provine din maniere diferite de a citi și interpreta propria istorie. Dimpotrivă chiar: Iașul devansează Clujul cu vreo 18 ani, ceea ce, la urma urmei, n-ar fi chiar atât de important; cu adevărat grav este că orbecăim prin istoria învățământului și că, inerțial, acceptăm datări păguboase, în pofida evidenței documentare. Nu spun că ieșenii ar trebui să procedeze numaidecât precum clujenii, legând înființarea Universității de funcționarea unui Colegiu iezuit în sec. XVI, dar, dac-ar fi s-o facă, ar afla un Colegiu similar, tot cu profesori iezuiți, ctitorit de Despot Vodă Eraclid la Cotnari încă din 1563.
Este, într-adevăr, o practică europeană să se ia ca dată de naștere a universităților întâia atestare a unui colegiu căruia i se atribuie statutul de înaintaș. Și Sorbona procedează astfel. Universitatea din Padova se declară urmașa unei simple școli de administrație, iar Universitatea din Stockholm ar fi fost, mai întâi, Colegiu, asemenea celei din insulele Baleare, multor din Scandinavia ș.a.m.d. S-ar putea obiecta că respectivul colegiu moldav a funcționat, cu întreruperi, la Cotnari și nu la Iași. Dar Universitatea „Eőtvős Loránd” din Budapesta se consideră înființată nu în alt oraș, ci chiar în altă țară (1635, la Trnava, în Slovacia), iar întreruperile din varii motive erau frecvente pretutindeni în epocă: Sorbona, de pildă, n-a funcționat între 1793 și 1896.
După așezământul de la Cotnari au mai funcționat, în Moldova, Colegiul de la Trei Ierarhi (1640), apoi Academia Domnească, ale cărei baze au fost puse în 1707, ca să nu mai vorbim despre Academia Mihăileană (1834), de la tribuna căreia (că adevărată tribună îi putem spune) Kogălniceanu a rostit, în 1843, cuvântul-profeție ce avea să-și afle împlinirea în 1918: „Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbește românește (…) și, ca istorie națională, istoria Moldovei, a Valahiei și a fraților din Transilvania”.
Ei bine, dacă Universitatea ieșeană refuză să-și coboare originile până la 1563 printr-o procedură practicată și recunoscută în plan european, culmea, în pofida tuturor evidențelor, nu-și revendică nașterea nici la 1834, anul înființării Academiei Mihăilene. După cum scriu gazetele ieșene din 1860, la acea dată „Universitatea s-a mutat în noul sediu”, cu – atenție! – aceiași studenți și aceiași profesori de la Academia Mihăileană. Cuza a re-organizat învățământul românesc, e prea mult spus că a înființat Universitatea ieșeană, doar a legitimat-o printr-un Decret Domnesc.
Universitatea din Stockholm, datând din1878, a primit un astfel de Decret abia în 1960, iar cea din Budapesta, în 1950 – ceea ce nu înseamnă nicidecum că aceștia ar fi anii fondării.
Am în față facsimilul unei scrisori trimise în 1936 de Gr.T. Popa lui Mihail Sadoveanu. Hârtia poartă următorul antet tipărit: „Universitatea MIHĂILEANĂ, Facultatea de Medicină, Institutul de Anatomie.” Cine mai știe că, între 1933 și 1942, Universitatea ieșeană s-a numit, firesc, „Mihăileană”?
La Centenar, deschizând anul universitar ieșean 1934, Carol II a dat citire Decretului Regal nr. 3119/1933, argumentând logic, apoi, că instituția ieșeană de învățământ superior este urmașa Academiei Mihăilene și se cuvine să-i poarte numele. În 1942, prin Decretul-Lege 886, Universitatea a fost denumită „Cuza Vodă”, cu o modificare în 1948: ”Al. Ioan Cuza” – ceea ce, evident, nu-i schimbă în nici un fel data reală a nașterii. S-ar putea spune că 26 de ani nu înseamnă mai nimic pe scara timpului și că revenirea la 1834 ca an al înființării ar putea afecta meritele lui Cuza-reformatorul. Fals! Istoria este istorie și dacă românii au temei să-și marcheze mai devreme prezența în postata învățământului și culturii europene, sunt obligați s-o facă.
Situația Conservatorului din Iași este și mai bizară: și-a luat ca dată a nașterii, probabil… dintr-o camaraderie universitară subalternă, tot anul 1860. Când, de drept și de fapt, Conservatorul (chiar astfel denumit) s-a înființat în 1836, a dat câteva promoții cu spectacole publice ale absolvenților și, dacă a avut și perioade de întrerupere (ceea ce s-a întâmplat și la case mai mari) nu înseamnă că nu s-a născut… la 1836.
Din comoditate și din inerție, poate și dintr-o anume timiditate, continuăm să celebrăm aniversări la date care nici nu-s reale și… nici că ne-ar avantaja cât de cât!