Gest frumos

Noul cămin cultural din Ipotești, inaugurat cu un concert de colinde și cadouri pentru copii

Căminul Cultural din Ipotești, recent renovat și extins, a fost inaugurat în seara zilei de vineri, 6 decembrie. Și cum putea fi redeschis mai frumos, decât într-o zi de Moș Nicolae și având în centru copiii.
Totul a început în curtea căminului cultural, unde au fost aprinse luminile de sărbători de către eleva Sar Gulei, câștigătoarea concursului de desene ”Comuna Ipotești în sărbătoare”. Eleva a mai primit și suma de 500 de lei din partea viceprimarului Constantin Bobu, iar manifestarea a continuat cu un microrecital de colinde.
”Sărbătorile astea ne readuc împreună, ne înnoim cu un cămin cultural așa cum merită comuna noastră. De asemenea, am organizat aprinderea luminilor festive, iar bucuria este sporită de faptul că împreună colindăm și vestim Nașterea Domnului Isus Hristos”, a precizat Constantin Bobu, viceprimarul comunei Ipotești.

Noul cămin cultural din Ipotești, inaugurat cu un concert de colinde și cadouri pentru copii
Noul cămin cultural din Ipotești, inaugurat cu un concert de colinde și cadouri pentru copii

Cu ocazia redeschiderii căminului cultural, Primăria Ipotești a oferit și peste 200 de pachete cu cadouri pentru copii.
Alte 1.400 de pachete vor fi împărțite în zilele următoare către elevii din toate școlile din comuna Ipotești.

Recomandări

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

„Și bosâncenii au talent”, ediția a VII-a, un concurs cu mulți participanți, la Căminul Cultural Bosanci