Nouă din zece români spun că situația economică a țării este proastă; 85% nu au încredere în guvern



Nouă din zece români evaluează situația economică a țării ca fiind proastă, iar 85% tind să nu aibă încredere guvern, cel mai ridicat procentaj din UE, chiar dacă 42% consideră că executivul are la dispoziție mijloacele necesare pentru a combate efectele crizei, potrivit unui sondaj Eurobarometru.
Doar 7% dintre români spun că situația economică este bună, în timp ce 2% dintre participanții la sondaj au răspuns că nu știu.
Cea mai mare parte a românilor, 85%, au declarat că tind să nu aibă încredere în guvern, care se bucură de aprecierea a numai 12% dintre cetățeni. Dintre participanții la sondaj, 3% nu s-au pronunțat pe acest subiect. Rata neîncrederii este cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), la egalitate cu cea din Letonia.
Totodată, procentajul de 42% al românilor care consideră că guvernul este instituția care dispune de pârghiile necesare pentru a combate efectele crizei este cel mai ridicat din UE.
Un sfert dintre românii chestionați au afirmat că UE este cea mai capabilă organizație să rezolve efectele crizei economice și financiare, 5% văd în acest rol Statele Unite, 9% organizația G20, iar 6% Fondul Monetar Internațional. Unul din 100 de români crede că situația ar trebui rezolvată de alte organizații, 3% consideră că nicio instituție nu poate îndeplini această sarcină, iar 10% au afirmat că nu știu.
Mai mult de jumătate dintre români (53%) consideră că situația economică este foarte rea, comparativ cu media de 28% din UE, 38% au spus că este rea, în timp ce dintre cei optimiști doar 1% susțin că starea actuală a economiei este foarte bună. Doar 6 % dintre români cred că economia este într-o stare bună, sub media de 21% din UE.
Românii au o opinie mai bună în cazul UE, 35% din respondenți judecând pozitiv starea economică a spațiului comunitar, peste media de 22% din UE, în timp ce 44% au o părere proastă, sub nivelul de 70% înregistrat la nivelul Uniunii. Procentajul românilor care au răspuns nu știu la această întrebare a fost de 17%.
În privința economiei globale, 28% dintre românii consultați consideră că aceasta este într-o situație bună, iar 52% că este proastă.
Peste 60% dintre cetățenii români incluși în sondaj anticipează o înrăutățire a situației economice a țării pe o perioadă de 12 luni, în timp ce 23% se așteaptă la stagnare, iar 11% la o evoluție pozitivă. Restul de 5% au răspuns la întrebare cu nu știu.
În privința șomajului la nivel național, 94% dintre români consideră că situația este proastă, peste media de 83% la nivelul UE.
Românii se numără printre cei mai pesimiști europeni după greci în privința evoluției șomajului pe o perioadă de 12 luni, 62% anticipând o înrăutățire, peste media de 38% a UE. Unul din zece români consideră că situația șomajului se va îmbunătăți, 22% se așteaptă la o stagnare, iar 6% au răspuns că nu știu.
Cetățenii români tind să aibă încredere în UE, în această situație aflându-se 56% din participanții la sondaj, în timp ce 34% au o percepție negativă. Unul din zece români nu știe dacă UE prezintă sau nu încredere.
Aproape două treimi dintre români sunt de acord ca reformele care vor îmbunătăți situația pentru generațiile următoare să fie implementate în prezent, chiar dacă necesită sacrificii, 23% nu sunt de acord, iar restul de 15% nu știu.
Totodată, 70% dintre români apreciază că țara are nevoie de noi reforme, doar 14% considerând că situația actuală este adecvată. Restul de 16% au afirmat că nu știu dacă sunt necesare noi reforme .
Mai mult de jumătate dintre români (56%) afirmă că deficitul bugetar și îndatorarea țării trebuie reduse fără întârziere, 19% nu sunt de acord, iar un sfert nu știu.
Totuși, jumătate dintre respondenți susțin creșterea deficitului bugetar într-o perioadă de criză pentru crearea de locuri de muncă, 17% nu susțin o astfel de politică. O treime dintre români au răspuns că nu știu care dintre cele două variante ar trebui adoptată.
Șapte din zece români consideră că o cooperare mai bună între statele membre UE ar fi eficientă pentru reducerea efectelor crizei, 12% au o opinie contrară, în timp ce restul de 18% au afirmat că nu știu.
Sondajul, care este realizat de două ori pe an, în primăvară și în toamnă, a inclus răspunsurile a 1.020 de cetățeni români, chestionați în perioada 7 mai – 19 mai.