Conducătorii suceveni au perfectat pentru data de 24 ianuarie un meci amical în compania formației Dunărea Giurgiu, grupare care efectuează pregătirea de iarnă la Târgu Neamț. Dunărea este antrenată în prezent de fostul tehnician al Forestei, Marin Barbu. Partida constituie un bun prilej pentru fotbaliștii suceveni de a se reîntâlni cu foștii lor coechipieri de la Cetatea, Adrian Iordache, Cristian Cojenel și Constantin Ungureanu, care în prezent activează la echipa giurgiuveană. Cu două zile înainte de acest joc, pe 22 ianuarie, Cetatea va mai susține un meci școală împotriva formației Rapid Suceava.
„Aceste două întâlniri constituie și o bună oportunitate de a testa o serie de fotbaliști din ligile inferioare, susceptibili de a fi transferați la Cetatea”, a declarat președintele grupării sucevene, Dumitru Moldovan.
Craiu și Tomescu de la Viitorul Liteni, Tivodari de la Rarăul Câmpulung Moldovenesc sau F. Ailenii de la Unirea Boroaia sunt o parte din jucătorii care vor fi testați cu această ocazie.





