Noi contracte colective de muncă, pentru concedieri mai simple



Guvernul a promis Fondului Monetar Internațional, prin scrisoarea suplimentară de intenție obținută de MEDIAFAX, că va introduce până la finele anului un Cod al Muncii revizuit și noi reguli privind contractele colective de muncă, pentru a reduce costurile concedierii prin contracte „mai flexibile”.
„Vom introduce până la finele lui 2010 un Cod al Muncii revizuit și o legislație revizuită privind contractele colective de muncă, cu scopul de a spori flexibilitatea timpului de lucru și de a reduce costurile angajării și concedierii prin contracte mai flexibile. Ne propunem de asemenea să permitem o flexibilitate mai mare în ceea ce privește salariile”, se arată în document.
Din scrisoarea obținută de MEDIAFAX reiese că Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariați, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari, puțin peste 5%.
Surse participante la negocierile cu FMI au declarat anterior pentru MEDIAFAX că până la începutul anului viitor vor pleca aproximativ 140.000 de angajați din sectorul bugetar.
Potrivit ultimelor date prezentate de Guvern, la finele lunii martie numărul de personal în sectorul public s-a ridicat la 1,36 milioane de angajați, cu 36.000 de salariați mai puțin decât în decembrie 2008.
Șeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat, luni, că personalul din sectorul public ar trebui să scadă pe termen mediu, în următorii ani, cu 250.000 de salariați, respectiv o reducere similară angajărilor suplimentare din perioada 2006-2008.