Noaptea strigoilor

În credințele poporului român de pretutindeni, în noaptea de Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morților, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce își vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.
Strigoii morți devin foarte periculoși pentru cei vii: iau viața rudelor apropiate, aduc boli, grindină și alte suferințe. După relele provocate și locul unde activează, ei pot fi de apă și de uscat, de vite și de stupi, de ploi și de foc. Ei călătoresc pe Pământ și pe ape, strigând și miorlăind, călare pe meliță, pe coada de mătură, pe butoi sau în butoi.
Prin unele părți, se crede că acești strigoi iau coasele și limbile de meliță pe care le găsesc pe afară, prin curțile oamenilor și se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoșilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceștia se cunosc după zgârieturile ce le au pe față.
Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieși din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag și clopotele pe la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate și la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, ușile, hornurile, scările, clanțele ușilor, boii și vacile la coarne, cleștele, lada și toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă și hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine și strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muțește; iar dacă tace, se duce în treaba sa și încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.
– Noaptea vrăjilor și a farmecelor
Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji și farmece. Fetele măsoară nouă ceșcuțe cu apa pline, și le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeași ceșcuță, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie și câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceșcuță va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc și nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-și viziteze ursitul, fata își pune sub cap 41 de boabe de grâu și dacă visează că-i ia cineva grâul, se va mărita.
Unele fete își pregătesc turta, pentru ea aducând apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină și sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele își mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apa să le potolească setea. Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaște că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează și spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paști și o afundă cu ajutorul găleții. Când fața apei este luminată bine, fata zice:
Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în fața apei,
Ca în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!”
Atunci, apa din fântână se tulbură și fata își vede, se spune, chipul ursitului. Unele își fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuțite și o coasă, toate înfierbântate în foc. După ce s-au înroșit, se scot afară, se sting în apă și apoi se descântă.
În seara Sfântului Andrei, toți ai casei, mai ales fetele mari și băieții, seamănă grâu în câte o strachină sau glastră cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos și mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine și o crește mai frumos.
(www.copil.ro)