Nivelul scăzut de educație al copiilor și tinerilor favorizează traficul de persoane din România



Nivelul scăzut de educație al copiilor și tinerilor favorizează traficul de persoane din România, numai în primele șase luni ale lui 2007 fiind traficate 936 de persoane, potrivit unui studiu realizat de organizația World Vision România în zone de risc din trei județe și municipiul București.
Potrivit unui comunicat de presă, studiul a analizat traficul de persoane din România, a grupurilor sociale vulnerabile și a zonelor de risc din trei județe, respectiv Constanța, Ialomița, Iași și din municipiul București.
În urma cercetării, a fost identificată o puternică asociere între victimele traficului de persoane și educația insuficientă, în special din cauza abandonului școlar cauzat de dificultățile materiale ale familiei. Nivelul scăzut de educație al victimelor reprezintă un factor de risc major pentru traficul de persoane, potrivit organizația World Vision România.
„Alături de Bulgaria, Lituania și Albania, România continuă să fie o țara de origine pentru traficul de persoane și, în special, pentru traficul de copii – majoritatea provenind din mediul rural. Conform raportului realizat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în primele șase luni ale anului 2007 au fost traficate 936 victime. Numărul acestora este totuși în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent cu 27%, când au fost traficate 1.281 victime”, precizează sursa citată.
Conducerea organizației spune că nu există statistici exacte referitoare la numărul copiilor traficați, iar cifrele oscilează, din cauza naturii clandestine a traficului și a dificultăților legate de identificarea victimelor.
„Totuși, în fiecare an, copii din România sunt traficați pentru a fi exploatați. Ei sunt recrutați prin înșelăciune sau constrângere, sunt transportați de cele mai multe ori peste granițele naționale, fiind apoi vânduți. Copiii pot fi traficați cu scopul de a fi exploatați sexual, de a fi puși la muncă forțată, la cerșit, la furat, la munci agricole, munci domestice sau sunt încredințați unor persoane spre adopție ilegală”, potrivit organizației.
Conform studiului World Vision România, o caracteristica importantă a copiilor care părăsesc țara o reprezintă percepția acestora asupra posibilităților de realizare personală în locul/țara unde s-au născut. Având un nivel al școlarizării și al pregătirii profesionale scăzut, copiii percep viitorul lor în țară ca fără posibilități de a avea un trai decent. De asemenea, lipsa informațiilor despre modalitățile legale de a munci într-o altă țară (vârsta minimă legală, acte necesare, pregatire profesională) îi fac vulnerabili în fața unor promisiuni de slujbe foarte bine plătite, care nu ar necesita o pregătire de specialitate, a adăugat sursa citată.
Categoria de vârstă cel mai des întâlnită în traficul de persoane este 15 – 17 ani, majoritatea covârșitoare de copii traficați fiind fete. Acestea provin în special din zona Moldovei, din familii dezorganizate și sărace, cu un nivel redus al educației, potrivit autorilor studiului.
În urma studiului efectuat pentru World Vision România de către Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții, organizația lansează un proiect pilot de prevenire a traficului de copii și tineri într-una dintre zonele cu incidență crescută, respectiv județul Iași.
Proiectul, scris în parteneriat cu reprezentanți ai comunităților rurale, conține componente de prevenire și informare a copiilor și tinerilor din mediul rural asupra principalelor elemente pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a nu cădea victime ale rețelelor de traficanți.
Un element important îl constituie platforma de orientare profesională oferită tinerilor incluși în proiect. În cadrul instituțiilor de învățământ, copiii vor beneficia de activități interactive pe tema traficului de persoane, vor fi organizate dezbateri, vor avea acces la materiale filmate cu mărturii ale victimelor și se vor realiza scenete având ca subiect riscurile la care pot fi expuși copiii.
De asemenea, profesorii vor beneficia de cursuri de pregătire pe tema abandonului școlar și traficului de persoane. Cadrele didactice vor fi susținute și încurajate să desfășoare cât mai multe activități de informare, educare și conștientizare a elevilor pe tema traficului de persoane și a abandonului școlar.
Proiectul pilot al World Vision România este realizat în parteneriat cu Asociația „Alternative Sociale” Iași, Agenția Județeană pentru Ocupare și Formare Profesională Iași, Asociația de Dezvoltare Rurală „Ceplenița” și Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Ceplenița.