Nivelul cântecelor, urcat cu macaraua

Cetățeanul sucevean Sorin Dorneanu – mare colecționar și om de muzică – a scos pe piață, acum să tot fie 15 ani poate și mai bine, o casetă muzicală splendidă, cu titlul „Șlagăre comuniste”. Un titlu ușor nedrept, deoarece șlagărele comuniste conținute acolo nu erau cu totul comuniste, unele neavând altă vină decât că au apărut în acele vremuri, fiind însă lipsite cu totul de vreun mesaj proletcultist, ca să mă exprim așa.
În fine! Reascult cu multă plăcere acea culegere de cântece, insistând pe cele semnate și interpretate de frații Grigoriu, reuniți în odinioară faimosul „Trio Grigoriu”. Mă delectez mai ales cu bijuteriile numite „Broscuța îndrăgostită”, „Cabana Trei Brazi”, „Macarale”… Mă ung cu toate la inimă și mă trezesc fredonându-le, fiindcă versurile am ajuns să le cunosc pe dinafară, de la excesul de fredonări.
De fapt, aici am vrut să ajung, la versurile acestor cântece. Citez, de pildă începutul de la „Macarale”: „Macarale râd în soare argintii/ Macarale, în zori de zi”… Și-apoi, o macara ce credeți că face? Un lucru măreț: ridică două inimi în aer, făcându-le să se îmbine acrobatic, la maximă înălțime: „O macaraaaa…. mi-a adus un bilețel/ Îl prind iute și-l citesc/ Spor la lucru și te iubesc!” Ehei, unde-s macaragiii de altădată?!
O fi el cântec comunist, poate, dar pe cuvântul meu că mă mișcă mai mult decât lălăiturile astea din ziua de azi, compuse de oameni care posedă un fond de maxim 200 de cuvinte.