Avertizare

Ninsori și condiții de viscol, în următoarele două zile în județ



Din această dimineață și până mâine seara în județul Suceava sunt anunțate ninsori și condiții de viscol. Conform informării meteorologice remise ieri, în intervalul 13.01, ora 8.00 – 14.01, ora 20.00, în județ se vor înregistra intensificări ale vântului ce vor depăși pe temporar 80-90 de kilometri la oră, urmând a ninge viscolit.
La Stația Meteo Suceava, după cum ne-a informat meteorologul Iuliana Costaș, astăzi sunt anunțate precipitații mixte, pe alocuri ninsori, fiind condiții ca, la munte, vântul să sufle cu viteze de până la o sută de kilometri la oră, în timp ce pentru ziua de sâmbătă se așteaptă ninsori și, din nou, vânt puternic. Totuși, cantitățile de zăpadă care se preconizează că vor cădea nu sunt foarte mari, însă pot fi suficiente pentru înregistrarea fenomenului de viscol.
În privința temperaturilor, minimele nu vor scădea sub -4, -5 grade Celsius.



Recomandări